De 100 de ani, la 19 aprilie, Beiuşul este în sărbătoare. Pentru a marca această zi importantă pentru beiușeni, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Beiuș, au organizat o serie de manifestări dedicate eliberării Beiușului de către efectivele Armatei Române.

’’ La 19 aprilie 1919, ostaşii valahi, sub conducerea colonelului Gheorghe Rasoviceanu, au intrat triumfal în Beiuş. De aici, au pornit spre Ungaria bolşevică, având sarcina să înăbuşe răspândirea ciumei roşii în centrul Europei. Dar după 100 de ani, Ziua municipiului Beiuş a căpătat şi alte conotaţii, o dovadă a faptului că încrâncenarea din urmă cu un secol trebuie înlocuită azi de iertare.’’, și-a început discursul primarul urbei de pe Crișul Negru, Petru Mlendea-Căluș.

Primarul municipiului Beiuș, Petru Mlendea, viceprimarul urbei de pe Crișul Negru, Ovidiu Dăescu, reprezentanți ai Consiliului Județean Bihor, consilieri locali, oameni de cultură, profesori și elevi ai școlilor beiușene și-au exprimat recunoștința pentru bagajul cultural lăsat moștenire de cei doi intelectuali prin buchete, jerbe și coroane de flori.

Martirii Bihorului, Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș au fost uciși în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919 la Lunca, cu numai două săptămâni înainte de eliberarea Beiuşului de către regimentele de voluntari ardeleni și armata română. Foștii avocați beiușeni, au fost ridicați de acasă de o bandă de secui bolşevizaţi şi duși într-o direcţie necunoscută. Despre soarta lor nu s-a știut nimic timp de câteva săptămâni, perioadă cât au fost daţi dispăruţi. Ambii au fost găsiţi fără viață şi neîngropaţi, după ce fuseseră torturaţi cu bestialitate, aruncaţi în pârâul Vărzarilor din satul Lunca, la cca 25 km de Beiuş, lângă Ştei. Trupurile celor doi martiri români au fost recuperate de către familii, iar în ziua de 25 aprilie 1919 au fost înmormântați în Cimitirul din deal (Beiuș), acolo unde miercuri au fost oficiate slujbe religioase pentru pomenirea lor.

În cadrul evenimentului a avut loc un spectacol artistic urmat de o depunere de coroane la Monumentul Martirilor Bihorului dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş. Cei prezenți au putut urmări și defilarea gărzii de onoare, moment ce a fost urmărit cu mic cu mare.