În ciuda faptului că, la nivel declarativ, consilierii PNL își doresc dezvoltarea județului, atunci când au ocazia să facă ceva în acest sens, aceștia spun pas. Așa s-a întâmplat și marți, în cadrul ședinței ordinare a lunii aprilie, în plenul Consiliului Județean Bihor.

Unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ședinței ordinare a vizat majorarea capitalului social la S.C. Parcuri Industriale Bihor S.A. cu suma de 10.000.000 lei, de la 8.166.000 lei la 18.166.000 lei, în scopul de a susține continuitatea activității specifice și a demersurilor inițiate de Societate. Proiectul de hotărâre respectiv a trecut, însă numai cu 21 de voturi favorabile, întrucât 11 consilieri județeni ai Opoziției s-au opus, iar alți doi au ales să se abțină. Situația este cu atât mai hilară cu cât consilierii PNL au pus, astfel, în pericol continuarea lucrărilor la Parcul Industrial Tileagd, deși comuna se află sub administrare liberală.

,,Proiectul care vizează Parcul Industrial Tileagd este într-o fază avansată, acesta urmând să fie finalizat la sfârșitul anului. În prezent se lucrează la partea de infrastructură, adică drumuri de acces, parcări, rețele de alimentare cu apă, rețea de canalizare etc. Dacă nu vom avea suficienți bani să facem plățile aferente către constructor, acesta ar putea să oprească lucrările. Tocmai pentru a nu ajunge în această situație, am propus majorarea capitalului social la S.C. Parcuri Industriale Bihor S.A. Votul preponderent negativ al liberalilor nu se justifică sub nicio formă. Chiar mă așteptam ca grupul PNL să voteze favorabil având în vedere importanța Parcului din Tileagd. Zona de acolo este una slab dezvoltată și avem nevoie de locuri de muncă”, a declarat, pentru NewsBihor, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea.

Parc Industrial la Drăgănești

O altă inițiativă lăudabilă a conducerii Consiliului Județean Bihor este înființarea unui Parc Industrial la Drăgănești. ,,Ne-am dorit ca acest Parc Industrial să fie în Beiuș, însă Primăria are probleme cu terenul, care se află în litigiu. Astfel, am găsit o variantă de compromis. Primăria Drăgănești ne-a pus la dispoziție în acest scop un teren de 10 hectare, situat chiar la limita cu municipiul Beiuș”, a precizat vicepreședintele Ioan Mang.

Larisa Patricia Herlaș