Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Oradea va concerta joi, începând cu ora 19.00, sub bagheta lui Romeo Rîmbu. Bihorenii vor putea asculta două lucrări semnate de iluștri reprezentanți ai literaturii muzicale ruse.

Evenimentul de joi va fi deschis de ,,Concertul nr. 4 pentru pian şi orchestră în sol minor, op. 40” de Serghei Rahmaninov. Dintre cele patru concerte pe care autorul le-a dedicat pianului, publicul orădean îl va putea asculta pe cel din urmă. În partea a doua a programului, ascultătorii vor face cunoștință cu ,,Simfonia a VI-a în si minor, op. 74”. Ultima lucrare a lui Piotr Ilici Ceaikovszki este o compoziţie amplă, cu încărcături emoţionale de la cele mai sensibile momente lirice, până la exaltări dramatice, de aceea fiind supranumită „Patetica”. Dirijorul Romeo Rîmbu și solistul Răzvan Dragnea sunt cei care vor plimba publicul spre orizonturi muzicale îndepărtate.

Solistul invitat, Răzvan Dragnea este unul din cei mai cunoscuţi şi apreciaţi pianişti ai vieţii muzicale din România şi nu numai. A fost invitat ca solist atât la cele două orchestre de prim rang din Bucureşti, Filarmonica George Enescu şi Orchestra Radio, precum şi la majoritatea filarmonicilor din ţară. Pe de altă parte, a realizat concerte pe trei continente, în mai multe ţări din Europa, Asia şi în Africa de Sud. Şi-a obţinut diploma de licență la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, continuând tot aici studiile de masterat şi doctorat, în paralel participând și la cursuri de măiestrie în Germania (Stuttgart, München şi Berlin). Repertoriul său cuprinde majoritatea capodoperelor literaturii pianistice.

 

Mădălina Venter