Pompieri militari din județul Bihor, medici și asistenți din cadrul UPU/SMURD Bihor participă la ,,VIGOROUS WARRIOR 19”, cel mai mare exercițiu medical multinațional din istoria Alianței Nord-Atlantice, desfășurat în perioada 08 – 12 aprilie în București, la Constanța și la Centrul Național de Instruire Întrunită ,,Getica” din Cincu.

Co-organizat de Centrul de Excelență al NATO pentru Medicină Militară, Statul Major al Apărării și Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale din România, exercițiul cuprinde simularea acțiunilor cu 39 de națiuni și parteneri NATO, diverse componente aeriene, terestre și navale, precum și participarea a 10 organizații civile. Exercițiul reunește peste 300 de pompieri-salvatori, medici, paramedici, asistenți și voluntari care, împreună cu 1500 de militari români și străini, gestionează, pe parcursul a trei zile, misiuni complexe menite să întărească intervenția unitară, coordonată între membrii echipajelor din teren și să faciliteze schimbul de bune practici.

Pregătiți pentru urgențele medicale

Cei 24 de salvatori bihoreni (9 pompieri paramedici, 12 medici și 3 asistenți din cadrul UPU/SMURD Bihor) sunt prezenți în baza militară a Centrului Național de Instruire Întrunită ,,Getica” din Cincu, unde desfășoară atât misiuni de asigurare a urgențelor reale, cât și operațiuni stabilite prin scenariul exercițiului. ,,Până în data de 10 aprilie a.c., potrivit scenariilor distribuite în cadrul acestei aplicații tactice, salvatorii bihoreni au intervenit la un accident rutier cu șase victime, au efectuat transferuri intraspitalicești și au desfășurat operațiuni de căutare-salvare a 13 victime surprinse de prăbușirea unei clădiri, a trei persoane pierdute pe câmp, respectiv a trei persoane pierdute într-o clădire dezafectată etc.”, a informat maior Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU ,,Crișana”.

Atât misiunile de intervenție la urgențe reale, cât și cele aferente exercițiului vor continua pentru bihoreni pe tot parcursul acestei ample și complexe activități multinaționale.

Larisa Patricia Herlaș