CĂLIN GAL, consilier PNL Bihor: „Este dreptul nostru să solicităm înfiinţarea unei comisii pentru a vedea ceea ce se întâmplă, de a avea date clare privind activitatea Aeroportului.”

Atâta doar că toate hotărârile luate de Consiliul de Administraţie al Aeroportului Oradea sunt transparente şi accesibile oricui, pe site-ul regiei autonome. Cu atât mai mult cu cât Consiliul de Administraţie nu poate negocia sau semna contracte cu operatorii de zbor.

IOAN MANG, vicepreşedinte, Consiliul Judeţean Bihor: „Nu avem ce analiză să facem la Aeroport. Consiliul de Administraţie nu semnează contractele cu operatorii de zbor şi nu le-a semnat niciodată. Obiectul acestei comisii nu îşi are rostul, de aceea vom vota împotrivă.”

Atât opoziţia cât şi alianţa de la conducerea Consiliului Judeţean Bihor şi-au prezentat punctele de vedere privind situaţia Aeroportului.

GHEORGHE NEAG, consilier PNL Bihor: „Stai la discuţii şi faci un plan. Pui mai puţine curse. Să avem un zbor la 6 săptămâni, la un preţ puţin mai mare. Cunosc companii multinaţionale care transferă săptămânal angajaţi.”

TRAIAN BODEA, vicepreşedinte, Consiliul Judeţean Bihor: „Nu am dezvoltat domenii care să atragă societăţi cu plus valoare, cu profit, care să să aibă specialişti aduşi în România, să trimită la training, la specializări oameni în afară. Soluţii pentru Aeroport nu găsim datorită faptului că nu se vând bilete.”

BIMBÓ SZUHAI TIBOR, preşedintele, C.A. Aeroport Internaţional Oradea: „Ryanair a constatat că poate să facă profit în Oradea oferind curse internaţionale, dar sub nivelul de profit pe care îl poate realiza în Europa.”

IOAN MANG, vicepreşedinte, Consiliul Judeţean Bihor: „A fost Blue Air, care o lună a făcut zboruri de Torino. După care din lipsă de clienţi, nu a mai zburat. Am contractat după aceea Tarom. S-a făcut o acţiune mediatică colosală – că Tarom e scump, nu vor cumpăra oamenii. Tarom a venit cu preţuri decente. Ei zburau cu 86 euro, cu bagaj de cală, gustare, apă, cafea şi ceai.”

În plen, aleşii au aflat de situaţia identică în care s-a aflat şi Aeroportul din Košice.

BIMBÓ SZUHAI TIBOR, preşedintele, C.A. Aeroport Internaţional Oradea: „În 2008 au avut 500.000 pasageri, după care o scădere drastică, dramatică. Abia în 10 ani au reuşit să revină la aceeaşi cifră, la fel ca şi noi, prin două componente: pasagerii companiilor de linie şi 2 – pasagerii pe cursele charter. Aşa au ajuns în 2018 la cifra pe care o aveau în 2008.”

PÁSZTOR SÁNDOR, preşedintele, Consiliului Judeţean Bihor: „Sub 400.000 călători/an, o firmă puternică ce are capacitatea de a duce acest lucru pe un timp îndelungat foarte greu va încheia cu noi un contract. Clujul este undeva la 1.700.000 şi Timişoara peste 1.000.000. Noi suntem în perioada de glorie la 220.000 cumulat, şi funcţiona dintr-o dată totul. Esenţa, în perioada următoare, este promovarea şi faptul că fiecare dintre noi putem ajuta ca o entitate să nu ajungă aici şi peste 3 luni să constate că nu merge, ci să aibă ajutor foarte clar din partea noastră şi a municipalităţii.”

GHEORGHE PASC, director R.A. Aeroport Internaţional Oradea: „Vom avea întâlnire rezervată cu 8 companii aeriene în vederea finalizării discuţiilor cu ei. Din cei opt, unul a solicitat întâlnirea cu Aeroportul Oradea. Noi sperăm ca în acest an, ţinând cont de termenele care se practică în aviaţie, să avem semnate primele contracte cu operatori aerieni, care să înceapă din nou operarea la Oradea.”

În perioada 8-10 aprilie, conducerea Aeroportului a programat mai multe întâlniri în Germania, cu reprezentanţii unor companii de zbor şi aeroporturi din Europa.

Veres Diana