Marţi, de la ora 18, orădenii se vor afla în dialog cu arheologi și cercetători, în cadrul unui eveniment găzduit de Muzeul Ţării Crişurilor. Partener al instituției de cultură este Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Evenimentul programat în cadrul Colocviilor Muzeului Țării Crișurilor are o temă incitantă, şi deopotrivă, de actualitate pentru arheologia din România şi Europa: un oraş preistoric, situl neolitic de la Turdaş-Luncă (județul Hunedoara). ,,Invitatul nostru, arheologul Sabin Luca, este coordonatorul cercetărilor care au început cu ocazia declanşării lucrărilor la autostrada Sibiu-Nădlac, în anul 2011. Aşezarea urbană descoperită este socotită de specialiştii români în domeniu şi nu numai, cea mai veche de acest fel din Transilvania şi, implicit, din România. Are o suprafaţă de 100 hectare din care s-au cercetat în ultimele campanii, 11 ha, pe care s-au găsit fortificaţii, cartiere, iar printre ruinele acestora, vase şi statuete antropomorfe şi zoomorfe dintr-o perioadă de timp care datează de dinainte de piramide, mai concret de pe la anul 4.200 î.Hr”, transmit reprezentanții Muzeului Țării Crișurilor, gazda evenimentului ce va avea loc marți seara, la noul sediul al insituției de cultură. Potrivit organizatorilor, civilizaţiei Turdaş îi aparţin şi cele trei tăbliţe de lut de la Tărtăria, pe care se păstrează cea mai veche scriere din lume (datată cu aproximativ 7.000 de ani în urmă).

Despre toate acestea, publicul va putea dialoga cu profesorul Sabin Luca, de la Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu.

Mădălina Venter