Caietele de sarcini privind atribuirea serviciilor publice de salubritate au fost finalizate și urmează să ajungă în posesia primarilor din județul Bihor. Acestea ar trebui aprobate în Consiliile Locale până la data de 31 martie, pentru începerea licitațiilor.

Peste 60 de reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale (U.A.T.) din județul Bihor au participat la Adunarea Generală a Asociaților (A.G.A.) A.D.I. ECOLECT Group Bihor organizată luni, 4 martie 2019. Cu acest prilej, conducerea asociației i-a informat că, începând de astăzi, vor intra în posesia propunerilor de caiete de sarcini pentru atribuirea serviciilor publice de salubritate din județ, urmând ca eventualele lor observații să fie transmise către A.D.I. ECOLECT până la sfârșitul săptămânii.

,,Caietele de sarcini pentru organizarea licitațiilor serviciilor de salubrizare sunt gata. Ele au fost discutate și avizate vineri în Consiliul Director și începând de astăzi (nr. Luni) le veți primi pe e-mail pentru consultare și aprobare”, a transmis Bujor Chirilă, directorul executiv al A.D.I. ECOLECT Group Bihor. Acesta a propus ca termen de aprobare data de 31 martie. ,,Acest lucru presupune ca în luna martie cu toții să faceți eforturi de a le introduce pe ordinea de zi ale consiliilor locale și de a le aproba. Dacă până în 31 martie avem finalizată această etapă, mai urmează să dăm votul final tot în A.G.A. și să începem procedurile de licitație. Astfel, în prima parte a lunii aprilie putem să le urcăm pe SICAP. Dacă respectăm acest calendar, probabil că din toamnă câteva zone vor putea deveni deja operaționale sub egida SMID (nr. Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor)”, a mai declarat Chirilă.

,,Eu sper ca operatorii care vor câștiga aceste licitații să fie serioși. Cred că prin modificarea zonării județului în 7 zone, inclusiv o zonă distinctă pentru municipiul Oradea, echilibrăm puțin zonele județului și dăm șanse mari și operatorilor autohtoni să poată participa la această licitație”, crede Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și președintele ședinței.

Această decizie – votată în unanimitate – survine în urma analizelor făcute de specialiști care au arătat că municipiul Oradea deține aproape 50% din totalul deșeurilor din județul Bihor, lucru care ar pune în dificultate orice operator.

Taxă sau tarif

Membrii ECOLECT prezenți la ședință au mai votat ca U.A.T.-urile să aibă libertatea de a alege între două sisteme de plată: una sub formă de taxă specială locală sau una tarifară aplicată de operatorul de salubritate, cea dintâi fiind, însă, mai avantajoasă din punct de vedere financiar, potrivit lui Ioan Mang.

Alte decizii adoptate cu ocazia ședinței A.G.A. au vizat situațiile financiare aferente anului 2018, precum și bugetul organizației pentru anul 2019.

Larisa Patricia Herlaș