Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea a prezentat, azi, în cadrul unei conferințe de presă un raport al Direcției Economice din cadrul CJ.

 

Legislativul județean începe anul 2019 cu un excedent bugetar de 99 milioane de lei. Această sumă va fi folosită pentru demararea unor proiecte noi dar și pentru continuarea celor aflate în desfășurare.

’’Vom finanța proiectarea și începerea execuției pentru clădirea de pe strada Republicii 35, unde dorim să transformăm spațiul existent în sediul Consiliului Județean Bihor. Acesta este unul dintre proiectele mari pe care dorim să le demarăm. De asemenea, ne dorim să construim un centru de recuperare și reabilitare nou la Cighid, proiect care din estimările noastre se va ridica la suma de 8 milioane de lei.’’, a precizat Traian Bodea, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Referitor la proiectele aflate în curs de derulare, parcurile industriale din județ, reprezintă o prioritate pentru actuala conducere. ’’Vom aloca în continuare bani pentru parcurile industriale care sunt demarate în județ, în special parcul industrial de la Tilealgd, acolo unde deja se lucrează intens’’.

Situația DJ 795 Salonta-Tinca va fi de asemenea îmbunătățit din surse proprii deoarece nu a fost cuprins în PNDL. Reabilitarea tronsonului Salonta -Tinca pe o lungime de 23 km fusese inclusă în proiectul de buget al CJ Bihor pe anul 2018. CJ a depus un proiect de reabilitarea a acestui drum la PNDL, însă nu a obţinut finanţarea, aşadar îşi propune să înceapă reabilitarea din bugetul propriu.

Pentru a evita un incident recent petrecut în județ, se dorește demararea unui proiect în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, mai exact un crematoriu pentru animale, în valoare de 300.000 de euro. ’’Pesta porcina carea a cauzat pagube în aproape toată țara, a afectat și județul nostru iar miile de cadavre ale animalelor au fost aruncate ori incinerate în condiții improprii. Ne dorim ca prin construirea acestui incineratoriu sa evităm contaminarea pânzei freatice, ceea ce ar însemna un dezastru major’’, a conchis Traian Bodea.