Sala de expoziție a Incubatorului de afaceri pe turism din Vadu Crișului, a fost locul desfășurării conferinței de lansare a proiectului ”Connecting the traditions of the Crisul Repede Valley-lnterconectarea tradițiilor de pe Valea Crișului Repede”.

 

  

În cadrul conferinței de lansare a fost prezent Traian Bodea, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, reprezentanţii celor două primării partenere în proiect, precum și a unor instituţii partenere, echipa comună de implementare a proiectului și elevi ai liceului din localitate. Conferinţa a fost organizată de conducerea primăriei din Vadu Crișului, în calitate de beneficiar. Proiectul ”Connecting the traditions of the Crisul Repede Valley-lnterconectarea tradițiilor de pe Valea Crișului Repede”, cu numărul ROHU 289 a fost depus împreună cu comuna înfrațită Kôrôsszegapati din Ungaria.

’’Mă bucur să văd atât de mulți tineri în sală. Dacă România și Europa de mâine vor oferi condiții mai bune atât în ceea ce privește educația, sănătatea și infrastructura, depinde doar de noi. Acum este momentul să exploatăm tot ce înseamnă resurse europene.’’, a precizat Traian Bodea, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

 

Pe lângă conferințele de lansare și de final printre activitățile principale ale proiectului amintim organizarea Târgului de la Vama Sării, un cantonament sportiv și o tabără de dansuri populare la Vadu Crișului, respectiv Festivalul Kun Lăszló, un festival ecumenic cu participarea corurilor din cele două localitați și o tabără de artă si creație în Kôrôsszegapăti.

Bugetul total al proiectului este de 79.999 Euro, din care Vadu Crișului ca si lider beneficiază de 42.384 Euro si Kôrôsszegapăti de 37.615 Euro.