Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bihor, Florian Pavel a anunțat, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, că cererile unice de plată pot fi depuse în perioada 1 martie – 15 mai.

Din 1 iunie, timp de o lună se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată și eșantionarea acestora, și imediat după aceea, până la începutul lunii octombrie vor fi făcute controalele la fața locului. Plata avansului se va face între 16 octombrie și 30 noiembrie, iar din 2 decembrie 2019 până în 31 martie 2020 se va efectua plata regulară aferentă anului de cerere 2019.

Condiții de acordare

,,Pregătirea fermierilor înainte de a se prezenta la APIA este esențială. În acest sens, aceștia trebuie să se prezinte la Primărie pentru verificarea situației din Registrul Agricol a terenului utilizat, iar dacă sunt animale în exploatație să se prezinte la medicul veterinar pentru clarificarea efectivelor înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor”, atrage atenția directorul Pavel.

Printre condițiile de acordare a plăților unice se regăsește necesitatea ca fermierii să dețină un document de identificare și eligibilitate (adeverință de la Registrul Agricol). De asemenea, documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziția fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată. Sunt eligibile la plată exploatațiile cu suprafața de cel puțin 1 ha, formate din parcele agricole cu suprafața de cel puțin 0,3 ha. În cazul serelor, solarelor, viilor, livezilor suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha.

Cererile unice de plată se depun la Centrul Județean APIA pentru fermierii care dețin o suprafață mai mare de 50 ha teren agricol și la Centrele Locale APIA pentru fermierii care au suprafețe mai mici.

Larisa Patricia Herlaș