Cei care doresc să celebreze venirea primăverii într-un cadru cultural – artistic își pot cumpăra încă de acum bilete la spectacolul ,,Variațiuni enigmatice”, care va avea loc vineri, în 1 Martie, începând cu ora 19.00, la Sala Arcadia.

Actorii Sebastian Lupu și Petre Ghimbășean sunt cei care vor da viață personajelor Abel Znorko, scriitor laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, și Erik Larsen, jurnalist. Întâlnirea profesională dintre cei doi bărbați se transformă brusc într-o partidă antrenantă de șah verbal. Personalități puternice și dominante, ambii își joacă partida, alternând polul de putere în funcție de mutarea pe care celălalt o face, întrevederea intrând astfel într-un labirint sinuos, animat cu rafinament de o desăvârșită știință a suspansului.

Spectacolul ,,Variațiuni enignatice” este regizat de Elvira Rîmbu, cea care a semnat și direcția de scenă a producției „O poveste foarte simplă”, programată în 23 martie, iar scenografia, complexă și complementară, este creată de Oana Cernea.

Tot în luna martie, de Ziua Femeii va avea loc premiera Concertului extraordinar – „De ziua ta”, organizat de Consiliul Judeţean Bihor, Teatrul Regina Maria şi Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana”. În cadrul evenimentului vor concerta artiştii bihoreni Felicia Costin, Petrică Popa, Cornelia Covaciu, Luminiţa Tomuţa, Stângaciu, Cornel Borza, Leontin Ciucur, acompaniați de corpul de dansatori al ansamblului.

Cea de-a doua premieră a lunii martie este programată în data de 31 și aduce în fața publicului spectacolul ,,…Escu”, de Tudor Mușatescu.

Puteți consulta programul complet al lunii martie la Teatrul Regina Maria în afișul de mai jos.

Larisa Patricia Herlaș