Termenul limită de depunere a ofertelor pentru construirea bazinelor didactice de înot din Ștei, Marghita și Valea lui Mihai este 19 martie 2019, ora 15. Valoarea celor trei investiții depășește 15 milioane lei.

Potrivit directorului Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor, unul dintre cele mai ambițioase proiecte de investiții derulate la nivelul județului a intrat într-o nouă etapă. „Am intrat în linie dreaptă cu alte trei investiții. Agenția Națională pentru Achiziții Publice a aprobat procedura pentru execuția bazinelor de înot în Ștei, Marghita și Valea lui Mihai. Termenul limită de depunere a ofertelor este 19 martie, ora 15. Bazinele de înot din Săcueni și Nucet sunt deja în faza de execuție”, a precizat Vitályos Barna, directorul ADD Bihor.

Urmează Salonta și Beiuș

Valoarea investițiilor recent anunțate depășește 15 milioane lei. Autoritățile locale din Marghita, Ștei și Valea lui Mihai vor asigura terenul pentru construcția bazinelor, parcărilor și a parcurilor din împrejurimi. Ca și în cazul investițiilor demarate în Săcueni și Nucet, executantul lucrărilor va avea la dispoziție 12 luni pentru finalizarea construcției. „În ceea ce privește investițiile din Salonta și Beiuș, astăzi (26 februarie 2019) a expirat termenul limită de depunere a ofertelor pentru realizarea proiectelor tehnice. Câștigătorii vor avea la dispoziție 2 luni pentru realizarea PT-urilor”, a precizat Vitályos Barna.

Bazinele semiolimpice vor avea dimensiuni standard: lățime 12,5 metri, lungime 25 metri și adâncimea 160 centimetri. La Săcuieni, Marghita, Valea lui Mihai, Ștei, Salonta și Beiuș se vor construi și bazine pentru copii, cu lungimea de 12,5 metri, lățime 6 metri, respectiv adâncime 90 de centimetri.

Veres Diana