Bibliotecile publice din localitățile Aleșd, Aștileu, Chișlaz, Holod, Lugașu de Jos, Mădăras, Nucet, Pocola, Sânmartin și Sântandrei, precum și cele patru filiale ale Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai” Bihor vor desfășura activități speciale în 1 februarie, când este marcată Ziua Internaţională a Cititului Împreună.

În fiecare an, de Ziua Internaţională a Cititului Împreună oamenii de pretutindeni citesc cu voce tare împreună și împărtășesc povești pentru a promova cititul ca pe un drept care aparține tuturor oamenilor. Pe 1 februarie, proiectul ,,Ora să ȘTIM”, care cuprinde 150 de biblioteci din 12 județe, se alătură acestei mișcări internaționale.

,,Interesul față de lectură și de subiectele ȘTIM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Matematică) reprezintă un dar pe care generația noastră îl poate oferi copiilor și generațiilor următoare”, cred organizatorii. Astfel, în cadrul evenimentului copiii vor asculta povești captivante și vor avea ocazia să facă mici experimente alături de bibliotecari. Activităţile vor genera un interes deosebit față de comunicarea verbală şi alte forme de comunicare, deoarece copiii trebuie să identifice și să descrie fenomenele cercetate, să-și exprime gândurile, ideile și să pună întrebări.

,,Anul Cărții” în România

,,Copiii învață urmărind ce fac cei mari. Iar noi, adulții, adeseori uităm să le arătăm celor mici câtă plăcere si bucurie ne aduce cititul. Citind împreună cu copiii acasă, la bibliotecă sau la școală, le transmitem această bucurie în mod direct și sincer. În acest an, care în România este declarat și <<Anul Cărții>>, Ziua Internațională a Cititului Împreună este nu doar o bucurie care aduce în prim plan copiii și cartea, ci, prin popularizarea temelor ȘTIM, le stârnește copiilor curiozitatea și dorința de a explora. Cu ocazia ZICI, dar și de-a lungul proiectului Ora sa ȘTIM bibliotecarii și adulții care vor citi vor inspira copiii cu povești incitante și îi vor provoca să pătrundă în lumea matematicii, științei și tehnologiei. Iar acolo copiii vor descoperii o lume pe măsura curiozității și istețimii lor. Este ceea ce credem atât noi, cei de la Fundația Progress, cât și inițiatorii proiectului Ora să ȘTIM/ Volunteer readers, Deutsche Telekom Stiftung”, a transmis Claudia Șerbănuță, manager de proiect la ,,Ora să ȘTIM”.

Ca activitate principală, ,,Anul Cărţii” propune lansarea unui program la nivel naţional, „România Citeşte”, ce presupune promovarea lecturii în şcoli prin întâlniri cu scriitori, personalităţi publice și voluntari care să le citească elevilor fragmente din operele literare.

Larisa Patricia Herlaș