Artiștii Filarmonicii de Stat ne-au obișnuit, ca în fiecare săptămână, să prezinte câte un concert special. Spre deosebire de structura obişnuită a concertelor simfonice, reprezentația de miercuri, de la ora 19.00, propune publicului amator două lucrări compuse pentru saxofon și orchestră.

Prima lucrare este ,,Rapsodia pentru saxofon și orchestră” de Claude Debussy compusă în 1910, și dedicată lui Elie Hall. Programul va continua cu ,,Concertul pentru saxofon alto şi orchestră de coarde în Mi bemol major, op. 109” de Alexandr Glazunov. ,,Concertul este o lucrare târzie a compozitorului, compusă în 1934, la cererea saxofonistului german Sigurd Rascher. Forma concertului este concisă, concepută într-o singură mişcare. În cea de-a doua parte a concertului nostru veţi putea asculta una din simfoniile mai rar interpretate ale marelui compozitor romantic rus, Piotr Ilici Ceaikovski ,,Simfonia I în sol minor”, purtând subtitlul „Visuri de iarnă””, a precizat directorul artistic, Vasile Foica. Artiștii orădeni vor evolua sub bagheta dirijorului australian Vladimir Fanshil, și alături de solistul Réman Zoltán (saxofon).

Despre artiști

Dirijorul invitat, australianul Vladimir Fanshil, este directorul artistic al seriei de concerte inovatoare „Maeștri Debutanți”, organizat de Filarmonica din Sankt Petersburg. Și-a finalizat studiile masterale la Conservatorul de Stat din Sankt Petersburg, la secția de dirijat operă și orchestră simfonică. Cu Orchestra de Stat „Hermitage” a realizat spectacolele de operă Aida, La Traviata și Evgheni Oneghin. La Opera de Stat din Hamburg a dirijat spectacolul Prințul Igor de Alexandr Borodin. Între 2013-2017 a fost asistentul renumitului dirijor Fischer Iván, lucrând alături de acesta la Berlin și Budapesta. De-a lungul carierei a avut ocazia să dirijeze  orchestre renumite, precum Orchestra Festival din Budapesta, Konzerthaus Orchestra Berlin, NFM Wrocław Philharmonic, Orchestra Teatrului Mariinsky, Orchestre Nacional D’Ile de France, Opera din Sydney, Teatrul Național Academic de Operă și Balet și Filarmonica Națională din Odessa.

Solistul, Réman Zoltán, a absolvit Liceul de Muzică din Cluj-Napoca în 1985, la clasa profesorului de clarinet László György. A obținut diploma de licență la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima”. Din 1989 este membrul orchestrei Operei Maghiare din Cluj, între anii 2000-2009 activând și la Filarmonica de Stat Oradea, iar din 2009 la Filarmonica clujeană. Participă în mod regulat la festivalul internațional de muzică de cameră ,,Tiberius” din Târgu Mureș. A fost membru fondator al orchestrei „Europa Symphony” din Viena, în care a activat între anii 1993-2006, apoi timp de trei ani a participtat la înregistrările și turneele europene și americane ale „Filarmonicii Națiunilor” din Hamburg. Cântă la saxofon din 1999, susținând recitaluri și având apariții solistice alături de orchestre din Cluj-Napoca, Odorheiu Secuiesc, Satu Mare, Oradea, Sibiu, București și Budapesta. În 2011 a înființat, alături de alți trei saxofoniști, ansamblul „Transylvanian Saxophone Quartet”, cu care activează și în prezent.

Mădălina Venter