Doi tineri din Bihor au reuşit să transforme casa veche a buninicilor într-un loc în care turiştii care le calcă pragul, uită de orice vacanţă all inclusive.

News Bihor: Andrada și Emil Nica, voi sunteți exemplul viu al faptului că atunci când îți dorești ceva cu adevărat, reușești. Ați lăsat aglomerația orașului pentru aerul curat de la sat. Ce v-a determinat să luați această hotărâre?

Andrada Nica: Ne-am întors la rădăcini … E greu să faci asta, mai ales când agitația cotidiană și tehnologia îți fură toată energia de a mai construi ceva pentru sufletul tău. E și mai greu când orașele ne cuprind în brațe și ne oferă atâta confort încât fizic, corpul nostru refuză să mai descopere natura și să iasă din această zonă. Pur și simplu am decis să facem ce ne place. Poate a fost o nebunie, am riscat, am luat-o ca pe o provocare, nu am avut așteptări, nu am stat prea mult să cântărim situația. La început adrenalina, creativitatea și dorința de a face ceva diferit au gravitat în realizarea visului nostru care zăcea undeva adânc în suflet. Continuarea a fost frumoasă pentru că pasiunea cu care ne-am dăruit să readucem la viață căsuța bunicii a fost cumva și piatra de temelie a familiei noastre. Am pornit de la 0. Vedeam în fiecare zi cum ideile noastre prind contur și mă minunam cum din ceva atât de mic și simplu poți să realizezi ceva atât de complex.

News Bihor: În inima Țării Beiușului, în satul Drăgoteni, ați reușit să reduceți la viață o căsuță, vizitată, azi, de foarte mulți turiști. Care au fost pașii pe care i-ați parcurs până la materializarea visului?

Emil Nica: Readucerea la viață a unei glii pierdute și uitate a fost pentru noi o lecție de viață. Pe lângă că am învățat foarte multe sfaturi de la bătrânii satelor cum se construiau mai demult casele, în ce perioadă a anului se tăia lemnul, ce tip de paie se bagă în strojace, de la femei cum își țeseau și coseau hainele, am învățat cât de uman și simplu te învață să fii acest stil de viață. Ne-am trezit într-o casă goală, cu multe bagaje la ușă și ne-am apucat de treabă. Și am început să deschidem lăzile de zestre a bunicilor și străbunicilor noștri, să ne imaginăm cum era atunci, de mult … și după ce am început să cârpim, să consolidăm structura, să zugrăvim, să montăm războiul casei cu bătrânele satului, casa a început să se și coloreze de șterguri pe pereți, covoare țesute și multe alte opere de artă multicolore. Ne-am chemat prietenii la șezători și seri de gătit și când îi vedeam cât de bine se simțeau la noi, ne-am decis ca această casă să fie sursa de inspirație a oamenilor care ar dori să redescopere viața la țară. Dar unde să ne mutăm? Că în oraş nu mai aveam tragere de inimă … și atunci ne-am dus în vârf de munte și acum locuim în cătunul Runcuri din comuna bihoreană Roșia. În inima Pădurii Craiului.

News Bihor: De ce afacere în turismul rural? Ce le oferiți oaspeților dumneavoastră?

Emil Nica: Pentru că îți oferă foarte multe satisfacții, când îi vezi pe oameni cât de mult se bucură de viața satului. Un alt scop este acela de conservare a tradițiilor și obiceiurilor, având grijă cu sfințenie de obiectele strămoșilor noștri salvezi ceva ancestral. La noi, oaspeții  au posibilitatea de a se bucura de o vacanță memorabilă, și mai ales autentică în care dormitul în paie, cafeaua savurată pe târnaț și toată armonia satului este savurată din plin de orice turist. De la început ideea a fost ca oamenii care ne trec pragul să aibă libertatea de a se autogospodării. O seară de gătit la cuptorul tradițional împreună cu ei este mereu binevenită. Facem pâine coaptă și gătim rețete vechi culese de la bătranele satelor.

News Bihor: Ce alte activități pot face turiștii în vacanța petrecută la dumneavoastră?

Andrada Nica: Zona are foarte mult potențial turistic, satul Dragoteni fiind poziționat pe dealurile de la poalele Pădurii Craiului, în Țara Beiușului, un ținut de povești: de la cele patru peșteri amenajate, Peștera Meziad, Peștera cu Cristale de la mina Farcu, până la rețeaua de 10 peșteri speoturistice care se pot explora, trasee de cicloturism întinse pe o distanță de 250 de km, trasee de alergare montană, zone de escalada și trasee de via-ferrata, tresee de trekking, rafting, stejarul secular de la Remetea, toate sunt accesibile turiștilor. Proiectul derulat de CAPDD „Pădurea Craiului – un loc mai bun de vizitat, un loc mai bun în care să trăieşti” îşi propune să sprijine crearea unei destinaţii de turism responsabil şi ecoturism în zona Pădurea Craiului, prin dezvoltarea de noi atracţii şi a infrastructurii turistice.

News Bihor: Ce tradiții păstrați cu sfințenie în preajma Crăciunului și a Anului Nou?

Andrada Nica: Nu lipsesc pâinea și cozonacii copți în cuptor, și bineînțeles primirea colindătorilor și a tzahondrilor (regionalism)/țurcilor. Și vom profita acum să vă urăm un An Nou Fericit!