La Satu Mare a avut loc, săptămâna trecută, comitetul de evaluare la care au participat reprezentanți ai guvernelor și ai celor 8 județe, partenere în programul de finanțare Interreg România-Ungaria. Oficialii au decis cum va fi distribuită finanțarea de 50 milioane euro. Și de această dată, cele mai bune punctaje, după evaluare, au revenit proiectelor întocmite de autoritățile din județul Bihor.

Potrivit declarațiilor președintelui Pásztor Sándor, proiectele întocmite de autoritățile din județul Bihor au primit cele mai bune punctaje, pe trei axe supuse evaluării. Documentațiile pregătite de reprezentanții județului Bihor a primit cele mai bune ratinguri (din cele 8 administrații județene, și anume Bihor, Satu-Mare, Arad și Timiș, de partea română, respectiv Szabolcs-Szatmár-Bereg, Hajdú-Bihar, Békés și Csongrád, pe partea maghiară) și din partea experților independenți. Pe dezvoltare economică, urmează să fie implementate 19 proiecte a căror valoare depășește 27.000.000 euro. Printre proiectele câștigătoare se regăsesc cele ale Asociației Don Orione, Direcției Agricole și Asociației pentru Promovarea Afacerilor în România.

Bani pentru dezvoltare în municipiul Marghita

Municipiul Marghita a câștigat o finanțare pentru înființare unui centru antreprenorial pentru micii producători și a unui centru de formare profesională, iar comuna Paleu pentru înființarea unui centru de resurse umane. De cealaltă parte a graniței, autoritățile din Nagyürögd vor primi finanțare pentru sprijirea unui centru de dezvoltare durabilă. Prezent la Satu Mare, președintele Pásztor Sándor a subliniat importanța proiectelor depuse de autoritatea județeană. „Prin proiectul Agenției de Management al Destinației se vor forma profesioniști pe segmentul turistic, dar și Episcopia Romano-Catolică ar putea reabilita orga Palatului Baroc, Episcopia Reformată va renova clădirea unui lăcaș de cult din cartierul Episcopia, iar cultul ortodox va reabilita două clădiri importante în circuitul turistic județean. Al doilea proiect, în valoare de 7,5 milioane euro, depus în parteneriat de Agenţia de Dezvoltare Durabilă Bihor, Primăria Hajdúböszörmény, Primăria Oradea şi Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, vizează construcţia unui centru antreprenorial, a centrului mobil pentru sprijinirea producătorilor locali din Bihor şi a centrului pentru antreprenoriat incluziv Hajdúböszörmény”, a spus președintele Consiliului Județean Bihor. Urmează noi investiții prin programe transfrontaliere în dotarea cu echipamente medicale moderne a Spitalului Dr. Gavril Curteanu şi a Spitalului Central Judeţean Békés; identificarea timpurie şi tratarea eficientă a bolilor în Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar;  identificarea şi tratarea bolilor cardiovasculare în zona transfrontalieră. Un alt proiect vizează îmbunătăţirea transportului public în Oradea şi Debreţin.

Vereș Diana