Consiliul Județean Bihor a anunțat că circulaţia rutieră va fi închisă, până în 30 aprilie, pe mai multe sectoare de drum judeţean.

Astfel, tronsonul Baraj Leșu – Coada Lacului, aflat în proprietatea comunei Bulz şi în administrarea Consiliului Local al comunei Bulz, poate fi deschis circulaţiei în perioada sezonului rece prin hotărârea administratorului drumului. Sectorul de la Coada Lacului – Stâna de Vale va fi închis circulației rutiere până la încheierea sezonului rece.

Și drumul județean DJ 763 A din DN 76 – Șuștiu – Limită Județ Arad (DJ 792B) pe sectorul de la km 5+500 până la km 18+257 (Ursești – limită Județ Arad), fiind un sector de drum pietruit, cu traseu de munte sinuos și cu o stare de viabilitate rea, va fi închis circulației publice. Același lucru a fost comunicat și despre drumul județean DJ 767 pe sectorul de la km 10+940 până la km 27+500 (Dobrești – Vârciorog).

Potrivit unui comunicat trimis de către Biroul de Presă al Consiliului Județean Bihor, pe drumul dintre localitățile Remeți – Bulz – Valea Drăganului utilajele nu pot interveni din cauza unor cabluri căzute pe șosea și sunt așteaptate echipele competente pentru a remedia situația. Înspre Padiș și Stâna de Vale se acționează cu turbo freza și ninge în continuare. În schimb, se circulă în condiții normale înspre Tinca și Marghita.

Larisa Patricia Herlaș