Premiera spectacolului ,,Sania lui Moș Crăciun”, a treia din această stagiune, va avea loc sâmbătă, de la orele 11.00 și 13.00.

,,Sania lui Moș Crăciun”, de Andreea Costea, în regia lui Igor Lungu, este o poveste plină de culoare și haz, care își propune să îi învețe pe copii lecția responsabilității pentru propriile fapte. ,,În urma cererilor venite de la părinți, la Polul Nord se organizează ad-hoc o ședință de salvat povești. Asta pentru că fără povești, toată magia Crăciunului dispare, iar Moș Crăciun rămâne fără celebra sanie cu care aduce cadouri în fiecare an. Pentru a salva situația, Moș Nicoale și Moș Crăciun conving personajele negative din poveștile pentru copii să facă fapte bune”, dezvăluie Andreea Costea.

Spectacolul ,,Sania lui Moș Crăciun”, recomandat copiilor cu vârste mai mari de 5 ani, își propune o foarte scurtă incursiune în povești ale copilăriei, ca ,,Ursul Păcălit de Vulpe”, ,,Cei trei purceluși” și ,,Capra cu trei iezi”, pentru a vedea ce înseamnă o faptă bună și cine ar trebui să o facă, pentru a readuce magia Crăciunului pe pământ.

Coloana sonoră a spectacolului este realizată de muzicianul Ovidiu Iloc, scenografia îi aparține Mădălinei Baciu, artist plastic talentat și ingenios care se află la prima colaborare scenografică cu un teatru profesionist, iar regia îi revine actorului Igor Lungu. În alte roluri îi regăsim pe Alexandru Pop, Rin Tripa și Florian Silaghi.

Spectacolul din data de 8 decembrie, de la ora 11.00, este sold out, iar pentru reprezentația de la ora 13.00 au rămas foarte puține locuri. Următoarea reprezentație va avea loc tot la Sala Arcadia, în data de 22 decembrie, de la ora 11.00. Biletele s-au pus în vânzare la Agenția Teatrului și online, pe biletmaster.ro.

Larisa Patricia Herlaș