Eurodeputatul bihorean Emilian Pavel, împreună cu Asociația ,,Urmașii Marii Uniri”, a organizat, marți, în sala Yehudi Menuhin a Parlamentului European, un eveniment deosebit, care a marcat cu cinste Centenarul Marii Uniri, intitulat ,,De la Versailles la Sibiu, 100 de ani mai târziu”.

Cu doar câteva zile înainte de 1 Decembrie, când românii sărbătoresc Ziua Națională și 100 de ani de la Marea Unire, deputatul din Parlamentul European, Emilian Pavel și-a surprins cei aproximativ 300 de invitați printr-o expoziție cu 20 de fotografii alb – negru, de dimensiuni mari (1,8/3,6 metri), ce ilustrează personalități care au marcat istoria României, dar și istoria lumii: Mihai Viteazul, Haricle Darclée, Regina Maria a României, Constantin Brâncuși, Sarmiza Bilcescu, Nicolae Titulescu, George Enescu, Gheorghe Leonida, Ecaterina Teodoroiu, Smaranda Brăescu, Theodor V. Ionescu, Ana Aslan, Ștefan Odobleja, Eugen Ionesco, George Emil Palade, Sofia Ionescu – Ogrezeanu, Gheorghe Zamfir, Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci și Simona Halep.

Tot în cadrul vernisajului s-au regăsit opt fotografii realizate de către Samoilă Mârza la 1 decembrie 1918, portrete ale membrilor din Consiliul Dirigent și un panou cu Rezoluția Adunării Naționale de la Alba Iulia.

Întrucât organizatorii și-au propus să promoveze și județul Bihor în rândul participanților la eveniment, fotograful Ovi D. Pop a expus, cu această ocazie, 30 de fotografii care surprind frumusețea județului și a oamenilor locului, realizate de el sau de artiștii fotografi internaționali care au participat la prima ediție a taberei de fotografie ,,Discover Bihor”. În plus, toți cei prezenți au putut urmări videoclipul de promovare a județului, realizat de Agenția de Management al Destinației Bihor.

Printre cei care au răspuns invitației de a participa la eveniment s-au aflat membri ai Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European, reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului României, reprezentanți din partea Consiliului Județean Bihor și a Instituției Prefectului județul Bihor, directori de instituții deconcentrare, precum și primari din Bihor și Suceava. O prezență deosebită a fost cea a Preasfinției Sale Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei. Lor li s-a alăturat și Adrian Năstase, fost prim – ministru al României, care a fost însoțit de cei doi fii ai săi.

Conferința ,,Urmașii Marii Uniri”

Unul dintre proiectele de suflet ale lui Emilian Pavel este ,,Urmașii Marii Uniri”, prin care și-a propus să identifice cât mai mulți descendenți ai delegaților bihoreni la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1918. Din acest motiv, o parte importantă a evenimentului ,,De la Versailles la Sibiu, 100 de ani mai târziu”, găzduit în Parlamentul European, a fost dedicată conferinței care poartă numele proiectului.

În timpul conferinței au luat cuvântul Cristina Pușcaș, muzeograf, Ligia Mirișan, directorul Bibliotecii Județene ,,Gheorghe Șincai” Bihor, și profesorul Ioan Adrian Malița, cei din urmă fiind și urmași ai unor delegați.

Evenimentul a fost încheiat cu o recepție, în cadrul căreia 30 de artiști ai Ansamblului Artistic Profesionist ,,Crișana”, prezenți în Bruxelles datorită sprijinului oferit de Consiliul Județean Bihor, prin Fundația „Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihar” Oradea,  au oferit un spectacol de zile mari, sub bagheta dirijorului Adrian Miescu.

Larisa Patricia Herlaș

FOTO: Ovi D. Pop