Miercuri și joi a avut loc, în Sala Mare a Teatrului Regina Maria, cea de a doua premieră a acestei stagiuni: spectacolul ,,Avalanșa”, de Tuncer Cücenoğlu, în regia lui Petru Vutcărău.

Regizorul Petru Vutcărău și-a propus să ofere orădenilor o experiență teatrală intensă, motiv pentru care ,,Avalanșa” s-a jucat cu publicul pe scenă, într-un decor de poveste, realizat de Ianis Vasilatos, care redă atmosfera rece a unui mic sat din estul Anatoliei, înconjurat de munți. Spectatorii au fost și ei parte a decorului, primind la intrare accesorii care să îi integreze în piesă: halat și botoșei.

Spectacolul este inspirat din povestea reală a locuitorilor acelui sat de munte unde oamenii trebuie să trăiască, timp de nouă luni pe an, în completă liniște pentru a nu declanșa o avalanșă. Frica, reprezentată sub mai multe forme, a dus la apariția unor reguli absurde, însă care trebuie respectate cu prețul vieții și, uneori, chiar cu prețul morții. De exemplu, soții nu aveau voie nici măcar să se apropie unul de celălalt decât într-o anumită perioadă stabilită de bătrânii satului, astfel încât femeile să dea naștere numai atunci când pericolul avalanșei dispare, deoarece strigătele mamei aflată în durerile facerii ori țipătul pruncului nou – născut ar putea aduce moartea tuturor celor din sat.

În urmă cu 50 de ani, un cuplu nu a respectat perioada impusă, iar gravidei i-au început contracțiile când pericolul avalanșei era încă prezent. Comitetul din sat a decis atunci un lucru îngrozitor, care avea să marcheze destinul locului: au îngropat-o de vie. Fantoma femeii o bântuie acum pe o tânără care, înainte cu o lună de data în care trebuia să nască, simte primele dureri. Socrii îi cheamă imediat moașa, iar aceasta anunță comitetul. Membrii decid imediat îngroparea de vie a fetei, pentru a salva viețile celorlați. Însă, lucrurile iau o altă întorsătură când soțul ei se revoltă împotriva regulilor și îi amenință cu arma pe cei prezenți. Finalul este unul fericit deoarece se încheie sezonul rece iar personajele sunt eliberate de frica avalanșei.

Următoarele reprezentații ale spectacolului sunt programate în 5 și 6 decembrie, de la ora 19:00, în Sala Mare. Biletele s-au pus deja în vânzare la Agenția Teatrului, deschisă de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00 – 13:00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.

Larisa Patricia Herlaș