Fotograful Remus Toderici s-a dăruit, vreme de cinci luni, proiectului ,,Frumusețea curajului”, prin care și-a propus să le ofere încredere femeilor care luptă cu cancerul și să educe societatea astfel încât să reprezinte un sprijin pentru pacienții oncologici.

Proiectul a fost finanțat de către Consiliul Județean Bihor, prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte, și s-a concretizat într-un vernisaj cu fotografii ale unor doamne aflate în timpul tratamentului de chimioterapie.

Remus ne-a vorbit, în următorul interviu, despre ideea proiectului și obstacolele cu care s-a confruntat în implementarea lui.

NewsBihor: Cum a luat naștere acest proiect?

Remus Toderici: Am colaborat, la începutul acestui an, cu dr. Ioana Pușcaș la promovarea unui spectacol de teatru prin care asociația ,,Luptătorii pentru viață” a adunat fonduri pentru achiziționarea de peruci, care au fost apoi donate doamnelor aflate în timpul tratamentului de chimioterapie. Acesta a fost punctul de pornire a proiectului nostru. Am avut mai multe propuneri de proiecte, iar în cele din urmă m-am oprit asupra acestui proiect foto, pe care am reușit să-l concretizez în forma actuală împreună cu dr. Ioana Pușcaș.

N.B: Cum au primit protagonistele expoziției propunerea ta de a le fotografia în cea mai dificilă perioadă din viața lor?

R.T: Doamnele care au venit la ședințele foto au fost foarte optimiste, știau pentru ce vin și erau pregătite. Personal, m-am bucurat să văd că, din punct de vedere psihic, au reușit să treacă peste părțile triste în lupta cu boala.

N.B: Ce a fost cel mai greu în aceste cinci luni de identificare și fotografiere a femeilor bolnave de cancer?

R.T: În această perioadă am aflat mai multe povești de viață, din păcate nu toate fericite, dar cel mai greu a fost, însă, să văd câte greutăți au de înfruntat persoanele cu cancer și cât de important este sprijinul pe care îl primesc.

N.B: Care speri să fie urmarea acestei expoziții?

R.T: Cred că dacă aceste doamne s-au simțit bine la ședința foto, dacă s-au simțit frumoase, dacă nu uită să fie feminine și să aibă grijă de ele, dacă le-am readus măcar puțin încrederea în sine, proiectul nostru și-a atins scopul. Chiar și dacă o singură doamnă s-a simțit mai bine și a ieșit mai veselă din studioul foto, a meritat să realizăm la acest proiect. Bineînțeles, văzând cât de puține persoane au acceptat să participe, dorim să transmitem și un mesaj societății, care de cele mai multe ori se grăbește să judece sau să pună etichete. Nimeni nu ar trebui să se simtă stigmatizat, mai ales când urmează un tratament agresiv, care îi schimbă atât fizic, cât și psihic.

N.B: Ce ai învățat de la aceste femei curajoase?

R.T: Am învățat să privesc lucrurile cu mai mult optimism. Este incredibil câtă forță interioară au aceste doamne și câtă putere de luptă dețin. Am descoperit cât de important este să vedem părțile bune din viața noastră chiar și atunci când ne lovim de probleme. Să nu uităm pentru ce luptăm, să nu uităm că problemele trec, important este ca noi să ne ridicam și să mergem înainte.

N.B: Cum a reacționat publicul la vernisajul expoziției?

R.T: Toată lumea a fost foarte solidară, iar asta m-a încurajat. Aveam emoții, deși nu îmi stă în fire, și simțeam că nu îmi găsesc cuvintele. Mi-am dat seama cât de greu a fost pentru aceste doamne care urmează chimioterapia. Dacă mie îmi este greu să vorbesc despre acest lucru, cât de greu trebuie să fi fost pentru dumnealor să accepte să fie fotografiate.

N.B: Te gândești la o continuare a acestui proiect?

R.T: Am fost încurajat să continui proiectul, dar încă nu știu sub ce formă. Cu siguranță ar trebui să se desfășoare pe o perioadă mai lungă, deoarece, chiar dacă tratamentul chimioterapic se întinde pe durata câtorva luni, sunt multe lucruri care se schimbă în viața bolnavului cu impact pe un termen mult mai îndelungat. Astfel că, având un proiect cu un termen limitat, multe persoane nu se simt pregătite emoțional în faza tratamentului, având nevoie de timp pentru ajunge din nou la un echilibru în viața personală. De asemenea, cred că am putea schimba puțin scopul și motivația proiectului. Putem porni tot cu dorința de a le face pe aceste doamne să se simtă mai bine și să rămână cu o amintire plăcută de la ședința foto, dar poate le putem motiva să lupte și să vadă, peste un an sau doi, cât de departe au ajuns. Dar, cel mai important este să le sprijinim pe aceste doamne în lupta lor cu boala pentru a putea trece mai ușor peste această perioadă dificilă.

Larisa Patricia Herlaș