Instituția Prefectului județul Bihor îi invită pe orădeni, în 1 Decembrie, să sărbătorească Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri de la 1918.

Această zi încărcată de semnificație pentru români va fi marcată, în Oradea, printr-o ceremonie militară care se va desfăşura începând cu ora 11.00, în Piața Unirii. După primirea persoanei oficiale, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv, toți cei prezenți vor intona imnul național al României.

Ulterior, se va desfășura ceremonia militară și religioasă, succedată de rostirea alocuţiunilor privind însemnătatea evenimentului de către prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, și încă un invitat.

Înaintea festivității depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia lui Mihai Viteazu, organizatorii evenimentului au programat un scurt moment artistic susținut de Filarmonica de Stat din Oradea.

Parada militară mult așteptată va avea loc în Centrul Civic, între orele 13.00 – 14.00. Apoi, potrivit Cancelariei prefectului, orădenii sunt așteptați, din nou, în Piața Unirii, pentru a sărbători cu un concert de muzică populară susținut de artiști locali. Cei prezenți se vor putea delecta cu ciolan și fasole.

Și Ansamblul Artistic Profesionist ,,Crișana” se pregătește de sărbătoare. Începând cu ora 16.00, timp de o oră și jumătate, artiștii bihoreni vor surprinde publicul cu un concert găzduit de Teatrul Regina Maria. După aplauzele de final, va avea loc retragerea cu torțe pe ruta Republicii Pietonală – Teatru Regina Maria – Piața Unirii.

Evenimentele prilejuite de Ziua Națională a României și sărbătorirea Centenarului Marii Uniri vor ajunge la final la ora 18.00, în Piața Unirii, unde va avea loc un spectaculos foc de artificii.

Larisa Patricia Herlaș