„Ne-am gândit să le acordăm câte o diplomă pentru activitatea desfășurată anul acesta, pentru proiecte folositoare comunității. Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Bihor a finanțat parțial 187 proiecte în 2018. Din acest total, 120 proiecte au fost depuse de ONG-uri și celelalte de persoane fizice. Activitatea noastră a fost transparentă, proiectele au fost anunțate pe site-ul instituției, în presă, în Monitorul Oficial. Toți aceeia care au depus proiecte eligibile au primit finanțare”, a spus, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, directorul adjunct al DDIP Bihor, Póti Csaba.

O gală pentru cei mai buni

Gala în cadrul căreia se vor prezenta cele mai bune proiecte va avea loc pe 12 Decembrie, de la ora 17, în noul sediu al Muzeului Țării Crișurilor. Jurizarea se va face pe 12 categorii. Criteriile de evaluare vor fi stabilite de o comisie care va avea în vedere și impactul pe care le-au avut proiectele în comunitate, însă și publicul va fi implicat în procedura de vot.

„În perioada 20 noiembrie-03 decembrie, și publicul va putea vota proiectele preferate pe rețeaua de socializare Facebook, pagina Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor”, a spus Póti Csaba.

 

 

 

În 2018, DDIP Bihor a beneficiat de un buget de 1.200.000 lei pentru co-finanțarea proiectelor depuse de asociații, organizații și persoane fizice. Din această sumă s-a folosit 1.199.940 lei, 60 lei urmând să fie returnați Consiliului Județean Bihor.

Veres Diana