Orădenii sunt invitaţi la spectacolele Filarmonicii de Stat Oradea din cadrul Festivalului Muzicii Clasice „Simfoniile Toamnei”. Aflat la a VI-a ediție, evenimentul se va derula pe o perioadă de două săptămâni.

,,Am ajuns la a VI-a ediție a festivalului nostru de muzică clasică, în primele patru audiții numindu-se Săptămâna muzicii clasice ,,Simfoniile Toamnei”, pentru ca toate concertele au avut loc în cadrul unei singure săptămâni. Dar experiența de anul trecut, când am trecut la acest sistem de festival întins pe două săptămâni, ne-a demonstrat că suntem pe drumul cel bun, afluența publicului de anul trecut fiind una mult mai mare, în acest fel evenimentele muzicale având loc la 2-3 zile’’, a spus Vasile Foica, directorul artistic al Filarmonicii de Stat Oradea.

În acest an, în cadrul festivalului vor avea loc șapte concerte, dintre care două simfonice, în zilele de joi, 15 respectiv 22 noiembrie, două cu orchestre de cameră, fiind vorba despre Orchestra de cameră ,,Croitoru String virtuosi’’, cea care deschide festivalul pe 12 noiembrie. Cealaltă orchestră, ,,Camerata Michael Haydn’’ a Filarmonicii de Stat Oradea, va prezenta un program interesant alături de flautistul Bálint János. Pe 20 noiembrie, publicul va putea asculta „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi. În afară de celebra compoziție vor mai fi prezentate alte două concerte camerale. Pe 13 noiembrie, un grup cameral alcătuit din instrumentiști din Ungaria va aduce la Oradea piese muzicale contemporane, iar pe 16 noiembrie, în cadrul festivalului vor evolua membri „Cvartetului Brassai” al operei maghiare din Cluj. Pe 19 noiembrie este programat un spectacol al „Corului Filarmonicii”. „Am speranța dar și certitudinea că vom avea un public numeros. Ne dorim ca acest festival să fie unul din ce în ce mai important în viața muzicală a orașului nostru. Vom continua această tradiție și în anii următori”,  a mai spus Vasile Foica.

Mădălina Venter