În preajma sărbătorilor de iarn, Asociația S.O.S. Autism Bihor organizează un concert de colinde și pricesne. Evenimentul va avea loc la sala Teatrului de Stat, vineri, 23 noiembrie, începând cu ora 18.

Potrivit informațiilor transmise de organizatori, invitatul special al serii va fi Marinel Petreuș, „cel care duce mai departe tradiția Fraților Petreuș, interpreți ce au făcut cântecele maramureşene celebre în toată lumea. Alături de el ne vor colinda Daniela Jurjuț, Teodora Șandru precum și Corul Liceului Teologic Ortodox ,,Episcop Roman Ciorogariu” al cărui dirijor este Lakatos Ștefan Alexandru”. În foaierul teatrului se vor putea achiziționa, printr-o donație, obiecte de decor confecționate în cadrul atelierelor asociației, iar sumele de bani obținute în urma vânzării biletelor vor fi donate Asociației S.O.S. Autism Bihor. Biletele se pot achiziționa de la sediul asociației, Oradea str. Miron Pompiliu nr. 5.

Evenimentul este susținut de Consiliul Județean Bihor și Teatrul Szigligeti.

Veres Diana