Volumul a fost tipărit, în 200 de exemplare, cu sprijinul financiar al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte Bihor, din cadrul Consiliului Judeţean Bihor. Cartea îi are ca şi autori pe  dr. Augustin Ţărău, muzeograf la Muzeul Orașului Oradea, dr. Mihai Georgiţă, directorul Arhivelor Naţionale – Serviciul Judeţean Bihor, şi dr. Radu Milian, consilier în cadrul acestei instituţii. Lansarea a avut loc, vineri seara, la Muzeul Oraşului Oradea şi s-a desfăurat în cadrul Simpozionului „Românii ardeleni în Primul Război Mondial”. „Unele documente din volum sunt transcrise din chirilică, altele din germană. Problema înființării bibliotecilor de limbă română în Crișana secolului al XIX-lea s-a pus pentru prima dată în Consistoriul Ortodox după Legea Trefort. Legile maghiare, mai ales cea din 1907, au impus cenzura asupra tipăriturilor românești”, a subliniat Mihai Georgiţă. Volumul cuprinde studii istorice şi documente privitoare la implicarea românilor din Crişana în lupta de emancipare naţională, de la Revoluţia din anul 1848 până la Marea Unire din 1 Decembrie 2018,.și poate fi găsit atât la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, cât şi la cea a Universităţii.

                                          

Expoziția itinerantă „Porterete ale Unirii” a ajuns în Cetatea Oradea

După  mai multe itinerări prin școlile din Oradea, în perioada 1-12 noiembrie, cele 10 panouri stradale pot fi admirate în curtea Cetății Oradea.

Pe panouri se găsesc figuri reprezentative din Bihor care au contibuit la realizarea unirii Transilvaniei cu România: Tiron Albani, Nicolae Bolcaş, Gavril Chişbora, Gheorghe Chiş, Ioan Ciordaş, Roman Ciorogariu, Mihai Dănilă, Aurel Lazăr, Petru Martin, Alexandru Munteanu, Elena Munteanu, Dimitrie Pop, Valer Popoviciu, Demetrie Radu, Iosif Tărău şi Nicolae Zigre, dar şi numele celor 12 membri ai Consiliului Naţional Român Central. Fiecare panou are un cod QR care, scanat, trimite publicul la pagina http://www.urmasiimariiuniri.ro, unde se regăsesc mai multe informații despre delegații și participanții bihoreni. În cadrul manifestărilor dedicate Centenarului, Asociația „Cei 40 de Mucenici” și Asociația „Urmașii Marii Uniri” au gândit o expoziție stradală dedicată bihorenilor care la 1 decembrie 1918 au participat la Alba Iulia. Aceasta s-a realizat și cu sprijinul financiar al Direcţiei de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor.

Veres Diana