Partener al Inspectoratului Școlar Județean și al instituțiilor de învățământ, încă din anul 2016, Consiliul Județean Bihor a fost gazdă pentru sute de elevi care au participat, alături de profesorii lor, la programul național Școala Altfel. În ultimele două săptămâni, sala de ședințe a fost vizitată de elevii dornici să afle cum se desfășoară activitatea în una dintre cele mai importante instituții din administrația publică.

SIMON ADRIAN, purtător de cuvânt Consiliul Județean Bihor: „Aproximativ 15 clase au vizitat instituția noastră, au participat la diverse programe împreună cu consilierii județeni, împreună cu colegii de la aparatul de specialitate, în care li s-au prezentat instituția noastră, instituțiile subordonate și, în cele mai multe cazuri s-a și făcut o simulare a votului pe diverse problematici desigur, pe profilul și pe interesul celor tineri.”

Dacă cei mai mici dintre elevi s-au mulțumit să învețe procedura prin care își exercită aleșii votul, elevii de liceu au părut preocupați de modul în care se împarte, spre exemplu, bugetul instituției.

PATRICIA CRIȘAN, elevă, Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea: „E foarte interesant să afli cum decurge activitatea la nivel județean, cum se decid majoritatea lucrurilor, cum se organizează bugetul, cum se planifică. Să ai postul de președinte pare o slujbă atât de grea. Trebuie să iei totul în mâinile tale, să controlezi, să vezi ce poți, ce nu poți, de unde să iei, unde să dai.”

BORZA TAMÁS, elev, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Oradea:  „Vizita la Consiliul Județean Bihor mi-a plăcut foarte mult pentru că am învățat cum se parcurge procedura de vot.”

Printre instituțiile subordonate vizitate în cadrul programului național s-a aflat și Școala de Arte „Francisc Hubic”. Tinerii pasionați de muzică sau cei care doresc să aprofundeze studiile au primit informații despre programa școlară pentru anul 2018-2019.

Veres Diana