Liceeni de a IX-a de la Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu” din Oradea au vizitat Consiliul Județean Bihor, în cadrul programului ,,Școala altfel”.

Ziua de joi a fost una plină la Consiliul Județean Bihor. În decurs de o oră, instituția și-a schimbat conducerea. Locurile de la masa prezidiului au fost ocupate de tinerii oaspeți de la Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu”. Odată instalată în funcție, domnișoara președinte și-a intrat rapid în atribuțiuni. ,,Domnilor și doamnelor consilieri am să vă rog să supunem la vot proiectul privind alocarea bugetului pentru anul curent”, și-a îndemnat, aceasta, colegii de ședință. Fără să piardă timpul, elevii și-au votat proiectele de hotărâre și au aflat, astfel, ce presupune activitatea derulată în Consiliul Județean Bihor, ce fac angajații, dar și aleșii pentru comunitate. Prezent la întâlnirea cu elevii, Simon Adrian, purtător de cuvânt al CJB, le-a vorbit acestora despre proiectele derulate de Consiliul Judeţean și instituțiile subordonate.

Liceeni au avut ocazia să viziteze și Prefectura Bihor. Ioan Mihaiu, prefectul județului, i-a primit pe tineri în birou și preț de câteva minute le-a furnizat acestora informații cu privire la structura și activitatea instituției.

Mădălina Venter