În aceste zile, peste 200 de elevi din Bihor vor avea acces mai ușor la informații legate de boli cu transmitere sexuală și metode de contracepție, printr-un proiect derulat în sprijinul comunității, de Asociaţia Academică Pharmamedica

Scopul proiectului este conștientizarea recomandărilor privind metodele contraceptive și adoptarea unui comportament sănătos privind utilizarea acestora în rândul tinerilor. „În cadrul proiectului vom identifica grupul țintă, aproximativ 200 de elevi, din școli cu clase de liceu, din județul Bihor, cu predare în limba română și în limba maghiară, unde vor avea loc sesiuni de informare. Dorim să prevenim, prin aceste întâlniri, și cea mai mică posibilitate ca tinerii să poată contacta boli cu transmitere sexuală. Vom urmări ca tinerii să depășească prejudecăți deoarece metodele contraceptive trebuie să fie accesibile atât pentru fete cât și pentru băieți, fiind un beneficiu sigur și ușor”, afirmă medicii care se ocupă de implementarea proiectului.

Specialiștii spun că în acest proiect sunt implicați și reprezentanții comunităților locale. „Prin derularea proiectului dorim sprijinirea școlilor pentru îmbunătățirea calității educației pentru sănătate a tinerilor prin implicarea comunității locale în general, pentru oferirea de modele concrete în vederea menținerii stării de sănătate”, precizează organizatorii. Pentru a evalua impactul asupra publicului țintă, organizatorii vor aplica chestionare, înainte și după finalizarea proiectului, rezultatele urmând să fie comunicate în presa scrisă, dar și în mediul online.