Miercuri, imediat după încheierea ședinței Colegiului Prefectural, 23 de elevi din clasa a II-a A de la Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, însoțiți de un cadru didactic, au ocupat scaunele consilierilor bihoreni, în sala de ședințe, pentru a avea o experiență veritabilă la cârma județului.

Începând cu ora 11:00, sala mare a Consiliului Județean Bihor a răsunat de râsetele inocente ale copiilor de la ,,Oltea Doamna” care, în cadrul programului ,,Școala Altfel”, au venit să facă o vizită la CJ. Aceștia au fost primiți cu căldură de către consilierii județeni Stela Babău și Kéry Hajnal.

Locurile de la masa prezidiului, ocupate de obicei de Pásztor Sándor, Ioan Mang, Traian Bodea și Carmen Soltănel, au fost cele mai râvnite de tinerii vizitatori. Încă din primele minute ale întâlnirii, elevii s-au deprins cu folosirea sistemului electronic de vot din dotare. Astfel, aceștia au putut să se prezinte, pe rând, la microfon, spre entuziasmul tuturor, și chiar și-au exprimat răspunsurile la întrebările gazdelor folosind același sistem.

Stela Babău i-a învățat pe elevi care sunt municipiile și orașele din Bihor, iar aceștia au oferit mai multe exemple de comune ale județului. Apoi, Kéry Hajnal le-a promovat școlarilor instituțiile de cultură bihorene, acolo unde îi îndeamnă pe aceștia să meargă însoțiți de părinți, sau cu clasa.

La finalul zilei, elevii au făcut o oprire în cabinetul vicepreședintelui Traian Bodea, unde au simulat o ședință scurtă. Aceștia i-au împărtășit lui Bodea aspirațiile lor de viitor, iar vicepreședintele le-a oferit încurajări în acest sens.

Și alți elevi urmează să viziteze Consiliul Județean Bihor, cu ocazia programului ,,Școala Altfel”, în această săptămână.

Larisa Patricia Herlaș