Concurs cu tradiție în marile orașe din lume, semimaratonul de noapte s-a organizat, sâmbătă, în premieră, în Oradea. 329 de atleți profesioniști și amatori au luat startul competiției, care a propus concurenților trei curse: Mini pe distanța de 4.2 km, Cross – 10.5 km și semimaraton 21 km. Organizatorii au gândit un traseu inedit care a pornit din fața Bisericii cu Lună, pe noua pietonală Vasile Alexandri, Parcul 1 Decembrie, Piața Unirii, cu o porțiune de ocolire prin fața Palatului Vulturul Negru. Concursul din Oradea a fost organizat cu sprijinul mediului de afaceri bihorean, dar și a Consiliului Județean, prin Agenția de Management al Destinației.

Participare internațională

Deși în marea lor majoritate, concurenții au fost oameni ai locului, la semimaratonul de noapte de la Oradea au participat și sportivi din Cluj, Baia Mare, Arad, Timiș, Sibiu, Mureș, Covasna, Satu Mare, Bistrița, București, dar și din Ungaria. La categoria Mini s-a impus Daniel Ianoș. Concursul pe distanța de 10.5 km a fost câștigat de Iuliu Victor Grec, iar semimaratonul de Eugen Bar. Participanții au avut acces în permanență la cronometrul oficial, în conexiune live pe pagina de facebook a competiției. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Szabó József, administratorul public al județului Bihor.

Aici puteți consulta rezultatele oficiale ale primei ediții a Oradea Night Run.
https://results.sporthive.com/events/6459177792925093888

Veres Diana