Primul capitol al celei de-a V-a ediţii a festivalului de la Oradea a fost dedicat dezbaterilor despre prezentul şi viitorul artei naive contemporane româneşti, primirii de noi membri în Asociaţia Artiştilor Naivi şi stabilirii de noi obiective.

Renumele festivalului şi organizarea exemplară fac ca an de an, din ce în ce mai mulţi artişti naivi să solicite participarea la acest eveniment. În 2018 au fost invitaţi patru noi expozanţi, dintre care doi ceramişti. De asemenea, Asociaţia Artiştilor Naivi din România a iniţiat un proiect care îşi propune să scoată la lumină nume uitate ale artei naive, primul fiind Gheorghe Babeţ. „Artistul este celebru pentru tehnica sa unică în lume, însă domnia sa nu a mai expus de două decenii. Iată că la această ediție avem lucrările sale”, a precizat Mircea Stroe, organizator. În cadrul evenimentului a avut loc un seminar bazat pe proiectul intitulat „Manifest împotriva neglijării satului românesc şi a ţăranului” al artistului Gheorghe Ciobanu.

Vernisaj cu peste 200 de spectatori

Public în majoritate adult, peste 200 de pasionaţi, studenţi la arte plastice, colecţionari şi ziarişti, a umplut, joi seara, spaţiul alocat de Muzeul Ţării Crişurilor expoziţiei de artă naivă din cadrul celei de-a V-a ediţii a festivalului. Cele 100 de lucrări expuse, câte una pentru fiecare an al Centenarului, au stârnit interesul celor prezenţi, care zâmbeau larg în faţa fiecărui exponat. „Este un eveniment care ne colorează toamnele fiecărui an, iar Muzeul Ţării Crişurilor este un partener pe care se poate conta şi de acum. Și expoziția din 2018 are valoare, nu este doar reușită, și aceasta datorită artiștilor care aduc tematici interesante ce nu exclud urbanul, bucuria culorilor, sinceritate”, a spus Aurel Chiriac, directorul muzeului. „Noi, naivii, încercăm să vă arătăm bucuria din jurul dumneavoastră. Noi suntem oameni ai iubirii, care ne manifestăm în spațiul spiritual”, a completat Gheorghe Ciobanu

Expoziția cu vânzare va rămâne pe simeze până pe 8 noiembrie, și a fost organizată cu sprijinul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Muzeului Ţării Crişurilor.

Veres Diana