Formarea deprinderilor pentru o alimentație sănătoasă la elevii de gimnaziu este preocuparea permanentă a Asociaţiei Academice Pharmamedica. Cu sprijinul Direcției Social Comunitare din cadrul Consiliului Județean Bihor, membrii acesteia au derulat, în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie, activități în mai multe unități de învățământ din județ.

Proiectul „Promovarea alimentației sănătoase în rândul elevilor”, în care au fost implicați peste 200 de studenți, a debutat anul trecut. În urma solicitărilor venite din partea școlilor, membrii asociației au decis continuarea activităților în mai multe unități din județ reușind să pregătească un calendar cu multiple activități. „Scopul acestui proiect este influenţarea comportamentului alimentar printr-o alimentaţie igienică şi sănătoasă la elevii de gimnaziu.

Experimentul care s-a realizat în interesul elevilor, a avut drept scop ca elevii să înţeleagă cât mai bine informaţia dar şi să înveţe cum să facă schimbările necesare, modalităţile prin care ar putea fi schimbată atitudinea oamenilor faţă de alimentaţie. Cât de sănătoase sunt obiceiurile alimentare ale elevilor? Este o întrebare la care nu se poate răspunde uşor, pentru că există foarte multe variante atunci când vorbim despre alimente. Este o realitate că a mânca este necesar. Această activitate mai serveşte de asemenea, ca mijloc de exprimare a emoţiilor. Mâncăm din mai multe motive: pentru a ne satisface foamea, pentru a atinge o stare de tihnă, bucurie sau fericire; din deznădejde; din motive de frustrare”, informează organizatorii evenimentelor. Potrivit specialiștilor, stilul de viaţă adoptat de o persoană are un impact asupra stării de sănătate a acesteia, iar elevii trebuie să înveţe elementele de bază ale alimentaţiei, dar să înţeleagă factorii care le influenţează deciziile în privinţa alimentaţiei.

DSC Bihor a sprijinit realizarea proiectului cu 5.000 lei.