În perioada 28 septembrie – 28 octombrie 2018, Clubul Sportiv Ulpianum Oradea derulează, cu sprijinul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, programul „Redescoperim Bihorul prin sport și metode inovative”.

„Proiectul urmărește creșterea gradului de participare la activități fizice prin implicarea părinților ca exemplu oferit copiilor, fiind încurajată practicarea activităților fizice prin intermediul ciclismului, orientării turistice și a turelor de caiac, în mediul natural al zonei metropolitane Oradea”, spun organizatorii despre activitățile care se vor derula până în 28 octombrie.

Activitățile sunt realizate în parteneriat cu Regiunea IPA 3 Bihor și sunt finanțate de Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Bihor.

Mădălina Venter