În anul aniversării Centenarului, Asociația „Grigore Alexandru Ghica” – Filiala Bihor prezintă comunității locale frânturi ale vieții militare surprinse în imagini, documente și obiecte istorice aparținând Jandarmeriei Bihor.

Spațiul expozițional din cadrul proiectului „Centenar – istoria prin ochii Jandarmeriei Bihor” a fost amenajat cu sprijinul elevilor din școlile de subofițeri și este situat lângă biserica de lemn, vis-a-vis de Universitatea din Oradea. Inițiativa a fost demarată în 1 august și se va încheia cu ocazia Zilei Naționale a României, 1 Decembrie. Proiectul este realizat în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor, Muzeul Militar Naţional – Filiala Oradea și Departamentul de Istorie din cadrul Universității din Oradea, fiind finanțat de Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Bihor.

Asociația „Grigore Alexandru Ghica” – Filiala Bihor este o organizație neguvernamentală înființată în anul 2008 care promovează valori, atitudini și convingeri necesare dezvoltării sentimentului patriotic, subliniind importanța factorului uman în realizarea evenimentelor istorice.

Mădălina Venter