Sâmbătă, începând cu ora 8.30, în Parcul Cetăţii Oradea este programată finala Campionatului Judeţean de tir cu arcul. Competiţie de tradiţie, aflată la a XI-a ediţie, Cupa Cetăţii încheie singurul campionat judeţean de tir cu arcul organizat în România.

Până acum, la start s-au înscris peste 70 de arcaşi, legitimaţi la cluburile şi asociaţiile de tir cu arcul din judeţ (Oradea, Săcueni, Nojorid, Salonta, Aleşd). Concursul se va desfăşura la toate categoriile (master, seniori, juniori, cadeţi şi copii) şi diviziile (olimpic, compound, barebow, tradiţional, bowhunter), pe ateliere de tragere amplasate la distanţe diferite. „După Cupa Cetăţii, ultima etapă de campionat judeţean, urmează premierea pe baza rezultatelor obţinute, individual şi pe cluburi, pe parcursul anului 2018”, a precizat Mircea Stroe, organizatorul competiției.

Partener la organizarea competiției este și Consiliul Județean prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte Bihor.

Mădălina Venter