Joi, sala de concerte „Enescu – Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea va găzdui, începând cu ora 19, primul concert vocal-simfonic din această stagiune.

În cadrul conferinţei de presă de miercuri, conducerea artistică a instituţiei de cultură a prezentat detaliile concertului vocal-simfonic programat joi seara. ,,Am ajuns la primul concert vocal-simfonic din această stagiunem, concert care va cuprinde lucrări de Felix Mendelssohn Bartholdy, atât din tinerețe cât și din perioada lui de maturitate. Pentru a doua oară, îl avem prezent pe dirijorul Ladislau Horváth, celebru muzician în Italia, dar de origine din Cluj”, a specificat Vasile Foica, director artistic al Filarmonicii de Stat Oradea. Astfel, melomanii vor putea audia uvertura ,,Visul unei nopți de vară”, Concert pentru vioară și orchestră de coarde în Re minor și „Lauda Sion”- pentru soliști, cor și orchestră. Artiştii care vor suprinde esenţa muzicii clasice sunt Ladislau Horváth, din Italia, care participă în dublă ipostază, de dirijor și solist, soprana Gebe Fügi Renáta, Valentina Pușcaș, baritonul Tasnádi Ferencz și tenorul Marius Boroș.

,,Este o mare onoare pentru mine să prezentăm în primă execuție absolută în România, lucrarea completă a acestui compozitor, care după părerea mea este o capodoperă pusă în ,,dulapul uitărilor”. Sunt foarte mulțumit de muzicalitatea colegilor mei soliști, care sunt extrem de bine pregătiți și nu în ultimul rând de calitatea corului. Sunt convins că publicul va aprecia acest oratoriu” a precizat maestrul, Ladislau Horváth.

 

Mădălina Venter