Cancelaria Prefectului județului Bihor a anunțat că luni au fost desemnați, de către Compania CNAIR SA, câștigătorii contractelor de proiectare și execuție pentru două din cele trei tronsoane ale autostrăzii Borș – Suplacu de Barcău, respectiv Chiribiș – Biharia și Biharia – Borș.

,,În urma evaluării ofertelor depuse pentru cele două tronsoane, Asocierii Trameco SA – Vahostav -SK, a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL – East Water Drillings SRL i-au fost atribuite cele 2 loturi între Chiribiș și Borș, distanța totală având o lungime de 33,9 km”, a transmis Prefectura prin intermediul unui comunicat de presă. Potrivit aceluiași comunicat, ofertantul câștigător a ofertat o perioadă de garanție a lucrărilor de 10 ani.

Finanțare de la bugetul de stat

Valoarea totală a celor două loturi este de 98 milioane Euro fără TVA, având finanțare de la bugetul de stat. Termenul de realizare a contractului este de 24 de luni pentru tronsonul Chiribiș – Biharia, respectiv 19 luni pentru tronsonul Biharia – Borș.

Semnarea celor două contracte se va face numai după expirarea perioadei de depunere a contestațiilor, adică zece zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii. În situația în care vor fi înregistrate contestații, CNAIR SA va trebui să aștepte soluționarea acestora în vederea inițierii procesului de semnare a contractelor.

În ceea ce privește evaluarea ofertelor depuse pentru lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, Cancelaria Prefectului Bihor a precizat că acesta este încă în curs de desfășurare, urmând ca în perioada imediat următoare să fie anunțat și câștigătorul acestui lot.

FOTO: www.adevarulfinanciar.ro

Larisa Patricia Herlaș