Joi dimineața, cu doar câteva zile înainte de începerea anului școlar, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Bihor (ISJ), prof. Alin Novac – Iuhas, și prof. Claudiu Damian, purtător de cuvânt al aceleași instituții, au făcut o vizită în teren la cele nouă unități școlare din Sânmartin renovate de actuala conducere. Aceștia au fost însoțiți de primarul comunei, Cristian Laza, reprezentanți ai Consiliului Local din Sânmartin, dar și de localnici.

Reprezentanții autorităților județene și-au făcut prezența încă de la primele ore ale dimineții la sediul Primăriei Sânmartin, de unde au pornit spre unitățile de învățământ care au fost reabilitate de conducerea locală în ultimii doi ani, pentru a se asigura că elevii și preșcolarii beneficiază de cele mai bune condiții de studiu în noul an școlar. Potrivit reprezentanților Primăriei, aproximativ 700.000 Euro au fost investiți în refacerea, modernizarea și dotarea unităților, bani obținuți, în mare parte, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Practic, dintre cele nouă unități de învățământ, șapte au fost refăcute cu bani de la Guvernul României (șase prin PNDL I și una prin PNDL II), iar alte două din bugetul local. Este vorba despre Școala Gimnazială ,,Floare de Lotus” și Grădinița cu Program Prelungit ,,Prietenii Copilăriei” din Sânmartin, Grădinița cu Program Prelungit ,,Căsuța Poveștilor” din Betfia, Grădinița cu Program Prelungit ,,Degețica” din Cihei, Școala Gimnazială ,,1 Mai” din Haieu, Școala Primară ,,Nufărul” și Grădinița cu Program Normal ,,Paradisul Prichindeilor” din Rontău, Școala Gimnazială ,,Ion Creangă” și Grădinița cu Program Normal ,,101 Dalmațieni” din Cordău.

,,La începutul mandatului meu am promis că vom face demersuri și că vom investi cu prioritate în școli și în grădinițe, lucru pe care, iată, l-am respectat. Cred că nici o altă comună nu a mai primit atâtea finanțări. Meritul nu este, însă, exclusiv al nostru. Vreau să mulțumesc Consiliului Județean Bihor și Inspectoratului Școlar Județean Bihor pentru sprijinul pe care ni l-au arătat”, a declarat Cristian Laza, primarul comunei Sânmartin. Inspectorul general Alin Novac – Iuhas s-a numărat printre cei care au ținut să îl felicite pe primarul Laza pentru implementarea unui număr semnificativ de proiecte într-un timp relativ scurt, precizând că școlile și grădinițele comunei sunt comparabile cu cele din municipiul Oradea. ,,Pentru a te angrena într-un număr atât de mare de proiecte este nevoie, în primul rând, de mult curaj. Dar, pentru a le duce la capăt trebuie să dai dovadă de mai mult de atât, de profesionalism și implicare”, a declarat și Novac, înainte să le ureze cadrelor didactice din comună un an școlar bogat în reușite.

Cristian Laza, un ,,primar gospodar”

După ce a vizitat toate școlile și grădinițele renovate din Sânmartin, Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, nu numai că l-a felicitat pe Cristian Laza datorită  investițiilor făcute pentru dezvoltarea comunei, dar l-a și dat drept exemplu celorlați primari din județul Bihor. ,,Meritul pentru proiectele implementate sau care sunt în derulare îi aparține primarului, care a știut să ceară. Cristian Laza este un edil implicat, care a înțeles de la început cât este de important să asigure condiții optime copiilor pentru a putea vorbi despre un act educațional de calitate”, a spus Mang. Tot vicepreședintele l-a descris pe primarul comunei Sânmartin drept un ,,primar gospodar” care, în prezent, face și demersuri pentru racordarea comunei la rețeaua de gaze. Ioan Mang a ținut să puncteze că foarte multe din aceste investiții care i-au adus notorietate și un val de simpatie lui Laza nu ar fi fost posibile dacă s-ar fi produs unirea dintre Sânmartin și Oradea.

Localnicii au avut și ei acces în interiorul școlilor și grădinițelor proaspăt renovate. Aceștia s-au arătat deosebit de încântați de aspectul și dotările sălilor de cursuri și au aplaudat oficialitățile pentru eforturile depuse. ,,Ca părinte, sunt foarte fericită când văd în ce condiții vor învăța copiii mei. Sunt sigură că sârguința Primăriei se va reflecta în rezultatele școlare ale copiilor din comună”, a declarat, pentru NewsBihor, o mămică din Sânmartin.

La finalul întâlnirii de lucru, Ioan Mang și-a exprimat dorința ca în viitor să fie implementat sistemul de învățământ profesional dual și în Sânmartin, cu un profil de alimentație publică, deoarece ,,aceasta este o zonă turistică cu un potențial fantastic și, din păcate, se găsește tot mai greu un personal de calitate”. Acest lucru ar urma să fie posibil cu sprijin din partea CJ Bihor, ISJ Bihor și a administrației publice locale din Sânmartin.

Larisa Patricia Herlaș