Pentru al doilea an consecutiv, județul Bihor are propriul stand de promovare la cel mai mare eveniment organizat de autoritățile din Békéscsaba: Zilele Județului Békés.

Pe 1 septembrie, Piața Sfântul Ștefan din Békéscsaba se transformă într-un furnicar. Localnicii, cu mic cu mare, participă la cel mai mare eveniment organizat de autorități: Zilele Județului Békés. La ediția din 2018 a evenimentului, care sărbătorește comunitatea, tradițiile și valorile locului, județele Bihor și Arad sunt oaspeți de onoare. „Este pentru a doua oară când participăm activ la sărbătoare. La standul nostru, se promovează destinațiile turistice din județul Bihor pentru că știm că foarte mulți turiști maghiari aleg să își petreacă vacanța sau concediul în zonele montane din Bihor. Trebuie să recunosc, materialele prezentate prin Agenția de Management al Destinației au atras mulți vizitatori la stand. Însă prezența noastră la Békéscsaba are și o latură cultural-artistică pentru că Ansamblul Nagyvárad a pus în scenă un program de dansuri tradiționale”, a spus Pásztor Sándor, președintele Consiliului Județean Bihor.

Despre parteneriate strategice

Dacă tradițiile și obiceiurile reprezintă valorile și moștenirea fiecărei comunități, parteneriatele sunt cheia succesului. „Zilele județul Békés se organizează pentru a treia oară, iar noi suntem prezenți pentru a doua oară. Credem că în viitor trebuie să apropiem județele Bihor și Békés pentru ca împreună să putem accesa programe strategice”, a mai spus Pásztor Sándor. Pentru că în județul Békés conviețuiesc alături de maghiari, etnici germani, români, slovaci, sârbi și romi, diversitatea a fost principala temă a festivităților din acest an.

 

Veres Diana