În urmă cu o săptămână, primarul comunei Diosig a semnat contractul de finanțare pentru un nou proiect european. De această dată, aproximativ 600.000 euro vor ajunge în localitatea din Valea Ierului, unde se va realiza un centru de zi pentru vârstnici. Din studiile realizate de autorități, aproximativ 800 de persoane cu vârsta de peste 65 de ani vor beneficia de un centru conceput cu săli pentru recreere și terapie prin mișcare.

Mados Attila, primar, comuna Diosig: „Vor fi asistenți sociali care vor avea grijă de acești bătrâni pe parcursul zilei pentru că vorbim despre un centru de zi, nu un centru în care să petreacă și noaptea, respectiv se înființează și o cantină socială.”

Potrivit autorităților, pentru început, cheltuielile cu viitorul centru pentru vârstnici vor fi suportate din bugetul local.

Mados Attila, primar, comuna Diosig: „Cheltuielile, în prima fază, vor fi suportate de Primăria Diosig, însă ne pregătim deja pentru un proiect POCU (Program Operațional Capital Uman) prin care se vor susține aceste centre de zi înființate prin POR.”

Proiectul prevede transformarea clădirii în care a funcționat maternitatea din Diosig, în centru pentru vârstnici. Autoritățile spun că lucrările ar putea demara în 2019.

Kárándi Kinga, consilier proiecte, Primăria Diosig: „După semnarea contractului de finanțare urmează achiziția publică pentru proiectul tehnic și dacă decurge bine, anul viitor vom demara lucrările.”

Comuna Diosig a accesat, pînă în acest moment, peste 16 milioane euro prin proiecte europene, ce se află în diferite stadii de implementare.

Veres Diana