Chef Bogdan Vandici, ,,ștrumful” în vârstă de 21 de ani care a cucerit bucătăria ,,Chefi la Cuțite” și a câștigat marele premiu în valoare de 30.000 Euro, se poate lăuda cu un parcurs fulminant în bucătărie. Orădeanul a făcut cunoștință cu gastronomia într-un restaurant din Olanda, iar la puțin timp după aceea a ajuns să gătească în Franța. După ce a deprins tainele bucătăriei în Paris, s-a întors acasă, în Oradea. Nu a renunțat la visul lui de a face performanță în bucătărie, și așa s-a înscris la cea mai cunoscută competiție culinară din România. Iar cariera lui e abia la început.

NewsBihor: Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru arta culinară?

Bogdan Vandici: A început exact așa, ca o pasiune. Am descoperit că îmi place să gătesc, am continuat să experimentez mai multe din punct de vedere culinar, și mi-am propus să mă perfecționez în bucătărie. În adolescență am început să fac diverse preparate, cel mai des pentru prietenii care veneau în vizită.

N.B: Care a fost prima bucătărie în care ai gătit?

B.V: Totul a început în Olanda, într-un restaurant tip fast – food, cu specific italian, și a continuat în Cluj, unde am urmat un curs de bucătar. Acolo am făcut, de fapt, cunoștință cu bucătăria și cu echipamentele profesionale.

N.B: Cum a continuat parcursul tău gastronomic până să concurezi la ,,Chefi la Cuțite”?

B.V: Înainte să termin cursul de bucătar la Cluj am plecat în capitala Franței, unde am fost chemat ca ajutor de bucătar. În primele șase luni am lucrat la un Gastro Bistro, în centrul Parisului, după care am lucrat la un Bistro tradițional francez, sub îndrumarea lui chef George Mihali. Ulterior, m-am întors acasă, în Bihor, unde se află familia mea.

N.B: Ce te-a determinat să te înscrii la cunoscutul concurs de gătit?

B.V: Chef Mihali a fost cel care m-a înscris. M-a tot avertizat că o va face, iar eu, mai în glumă, mai în serios, i-am spus că nu voi avea încontro în acest caz. Și, spre marea mea suprindere, am primit un telefon în care mi s-a comunicat că am fost acceptat să concurez la ,,Chefi la Cuțite”. Așa a început totul.

N.B: Ce ai învățat din această experință?

B.V: A fost o experință completă, în care m-am descoperit pe mine: ca om și ca bucătar. Cred că m-a ajutat să evoluez pe toate planurile. Și asta, într-un timp relativ scurt. Recunosc că niciodată nu am simțit o mai mare presiune pe umerii mei ca în acest concurs. Dar, am descoperit că mă mobilizez foarte bine sub presiune.

N.B: Care a fost momentul tău preferat din competiție?

B.V: Am avut parte de mai multe momente deosebite, pe care nu le voi uita curând. Când am luat cele trei cuțite am fost de-a dreptul copleșit de emoție și de fericire. Apoi, când am trecut de bootcamp. Atunci, nici nu am realizat că a fost strigat numele meu. Cel mai emoționant a fost, însă, cel în care am gătit alături de tatăl meu.

N.B: Cine te-a susținut moral în toată această perioadă?

B.V: În primul rând familia, de care sunt foarte atașat. Dar, și chefii bucătari cu care am lucrat până acum, și care mi-au împărtășit secretele bucătăriei. Am păstrat o relație foarte bună cu toți.

N.B: Ai crezut în șansele tale de a câștiga ,,Chefi la Cuțite”?

B.V: Bineînțeles! Am pornit de la ideea că toți intrăm în concurs cu șanse egale. Am știut că în concurs sunt mulți bucătari profesioniști, așa că a trebuit să am mare încredere în mine și să mă detașez de ceilalți. Am fost, în primul rând, în competiție cu mine. Și m-am concentrat să mă autodepășesc.

N.B: Când Gina Pistol te-a desemnat câștigătorul sezonului cinci, chef Florin Dumitrescu a plâns de bucurie. Ce fel de relație ai avut cu el?

B.V: Chef Dumitrescu este un profesionist, dar și un om extraordinar, din toate punctele de vedere. A fost extrem de dedicat și ne-a motivat pe fiecare în parte. Păstrăm legătura în continuare și îi cer sfaturi de câte ori simt nevoia, deoarece știu că pot avea încredere în îndrumările lui.

N.B: Dar cu ceilalți colegi din echipă, cu ,,ștrumfii”?

B.V: Cu Gabriel Mocanu și cu Rober Csaba am rămas foarte bun prieten. Mai mult decât atât, încercăm să formăm o echipă din punct de vedere profesional și acum, după concurs. Deja am avut primele evenimente împreună, la Brașov. Și, urmează multe altele. De exemplu, în 26 iulie vom participa la un eveniment, în Oradea, dedicat producătorilor autohtoni.

N.B: Ce vei face cu marele premiu?

B.V: Vreau să investesc în mine. Mi-am propus să studiez, să călătoresc, să descopăr gastronomii pe care nu le cunosc.

N.B: Unde te vezi peste cinci ani?

B.V: De obicei nu îmi dezvălui dorințele, deoarece mă tem că nu se mai îndeplinesc. Am un plan de afacere în minte, și vreau să îmi dedic timpul, în perioada următoare, pentru a pune pe hârtie detaliile acestei idei. Sunt o persoană mobilă, energică, dornică că experimenteze. Îmi plac aventurile. Peste cinci ani, sper că am o afacere profitabilă și bine pliată pe personalitatea mea.

Larisa Patricia Herlaș