Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Ioan Mang, a prezentat, marți, într-o conferință de presă situația lucrărilor pe drumurile județene.

Având în vedere că mulți locuitori ai județului Bihor nu știu care drumuri sunt județene (DJ), iar unii politicieni din Opoziție încearcă să profite de acest lucru, vicepreședintele Mang a ținut să clarifice lucrurile prin intermediul unei prezentări ample, în care a descris situația fiecărui drum aflat în administrarea Consiliul Județean Bihor.

Potrivit lui Ioan Mang, în Bihor există, în total, 900,713 km de drumuri județene, dintre care 801,831 km sunt drumuri modernizate, adică asfaltate, iar 98,882 km sunt drumuri pietruite și de pământ. Dintre drumurile deja modernizate, 138,6 km au fost reabilitate în perioada 2011 – 2016, iar 45,2 km între anii 2016 și 2017. În total, până la această dată, au fost modernizate prin instituția județeană 183,8 km de drumuri.

Covor asfaltic pe 63 km de drumuri județene

În ceea ce privește situația covoarelor asfaltice, anul acesta conducerea Consiliului Județean are în vedere realizarea a peste 50 km, cărora li se vor mai adăuga, potrivit lui Ioan Mang, încă 13,3 km prin rectificare bugetară care se va face în cadrul ședinței de săptămâna viitoare a Consiliului. ,,Câți bani alocăm în acest an pentru modernizarea drumurilor prin covoare asfaltice, nu s-au alocat niciodată”, a ținut să puncteze vicepreședintele.

Stadiul efectiv al lucrărilor se prezintă astfel:

  • 24,925 km covor asfaltic realizat
  • 11,1 km în lucru
  • 7,3 km urmează să fie executați în zilele următoare
  • 6,675 km sunt în curs de contractare.

Practic, până la finalul anului 2018 vor fi turnate covoare asfaltice pe 63,3 km de drumuri județene. Vă reamintim că în perioada 2011 – 2015 au fost realizați 157,2 km, cărora li se mai adaugă 35,6 km efectuați în perioada 2016 – 2017.

Consiliul Județean mai informează că 151 km de drumuri aflate în administrare sunt cuprinși în planul de investiții pentru anul 2018, având termen de finalizare 2020 (finanțare prin Programul Operațional Regional – POR și Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL 2), urmând ca în anul 2019 să intre pe lista de investiții încă 35 km (pentru care există Studiu de Fezabilitate).

Din cei 98,882 km de drumuri pietruite și de pământ, pentru 26,852 km se realizează Studiul de Fezabilitate, urmând a intra în investiție anul viitor, 57,113 km sunt cuprinși în finanțări PNDL 1 și 2 și POR, iar 14,917 km urmează să intre în modernizări după 2019. Este vorba despre drumul Șuști – Moneasa.

Situația pe zone

Pornind de la ideea că județul Bihor este împărțit pe cinci zone, vicepreședintele CJ a prezentat situația drumurilor județene pentru fiecare zonă în parte. Astfel, în Marghita există un total de 7,4 km pe care se toarnă covor asfaltic anul acesta, și tot atâția au fost finalizați. ,,La Tăuteu avem 2,5 km finalizați, la Balc 4,3 km, și la Pădurea Neagră am mai completat cu 0,6 km”, a explicat vicele. Lucrările au costat 1. 258.000 lei și au fost executate de SC Dumexim.

Din cei 5,4 km de covor asfaltic pe care Consiliul Județean și-a propus să îi finalizeze în zona Beiuș, în Remetea au fost finalizați 2,8 km, în Curățele 0, 6 km, iar alți 2 km, între Uileacu de Beiuș și Pocola, sunt în curs de realizare. Drumuri Bihor SA este constructorul, iar valoarea contractată se ridică la 864 mii lei.

În zona Tinca, din cei 10,4 km care vor fi asfaltați, se află în lucru 2 km între Holod și Dumbrava și încă 2,1 km între Salonta și Arpășel. În viitorul apropiat vor începe lucrările de turnare a covorului asfaltic și la drumurile de la Ghiorac (1,5 km), Salonta (2 km), Arpășel – Batăr (2 km) și Căpâlna (0,5 km). Constructorul pentru zona Tinca este SC Imperial, iar valoarea contractată este de 1.768.000 lei.

Și drumurile județene din zona Aleșd se află în vizorul Consiliului Județean Bihor. Din cei 8,425 km au fost finalizați 1,075 km de covor asfaltic pe ruta Tileagd – Poșoleaca, 1 km la Butan, 0,75 la Chistag, 1,55 la Vadu Crișului – Dobricionești și 1,55 km în Bulz. 1 km de drum din Bratca și 1,5 km la Borod sunt în lucru. Valoarea contractată este de 1.318.350 lei, lucrarea fiind adjudecată de SC Carier SRL.

Constructorul responsabil de lucrări pentru Oradea este SC Extract Com, valoarea contractă fiind de 1.888 mii lei. În municipiu, Consiliul Județean execută lucrări pe 11,7 km, împărțiți astfel:

  • 1 km Tileagd – Tilecuș,
  • 2 km Ineu – Botean
  • 2 km Săcădat
  • 1 km Vârciorog
  • 2,2 km Sâniob
  • 1 km Lăzăreni – Holod
  • 1,5 km Lazăreni
  • 1 km Sânnicolau Român

,,Contractele de execuție covoare asfaltice pe cele cinci zone sunt contracte subsecvente, multianuale semnate în urmă cu 4 ani aflate în ultimul an de contract. Valoare medie a unui km de covor asfaltic este de aproximativ 170.000 lei și depinde și de lucrările suplimentare necesare, cum ar fi burdușirile. Lățimea unui drum județean este în general de 6 m, iar grosimea stratului de asfalt este de 4 cm”, a explicat Ioan Mang.

Referitor la acuzațiile opoziției în care conducerii CJ i se imputa că investește în drumuri care nu au nevoie de lucrări și că omite din procesul de turnare a covorului asfaltic drumuri cu probleme, Mang a explicat că acestea au fost selectate în funcție de situația constatată la vizitele din teren. ,,Nimeni nu poate să pună covor asfaltic pe un drum care a fost recent modernizat. Aceasta este o lozincă”, a declarat vicepreședintele.

La finalul prezentării, vicepreședintele Ioan Mang a arătat o hartă explicită cu drumurile județene din Bihor, pe care o puteți consulta mai jos.

Larisa Patricia Herlaș