Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a efectuat, marţi, o vizită de lucru în judeţul Bihor, la invitaţia prefectului Ioan Mihaiu și a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang.

Vizita directorului general CNAIR a început, marţi dimineaţa, pe DN76, pe sectoarele de drum executate de Azvi și Construct Mod. ,,Porțiunea Oradea – Hidișel este cea mai avansată în ceea ce privește licitarea și începerea lucrărilor, urmând ca în următoarele luni să fie îndeplinită procedura și pentru celelalte două tronsoane Hidișel – Bitii, respectiv pentru tronsonul Ștei – Vârfuri”, a transmis Cancelaria Prefectului județului Bihor.

Vizita de lucru a continuat la punctul de frontieră de la Vama Borș, unde s-a pus în discuție preluarea terenului de sub carosabil de către CNAIR, teren actualmente aflat în proprietatea Poliției de Frontieră Oradea, asigurându-se astfel conformitatea juridică și putându-se demara lucrări de investiții și reparații ale carosabilului de la punctul de frontieră (asfaltare, marcaje, iluminare, căi de rulare etc.).

Pe DN19, Narcis Neaga, Ioan Mihaiu și Ioan Mang au verificat stadiul lucrărilor de reciclare a porțiunii de drum DN19B Săcuieni – Marghita, lucrări finalizate în proporție de peste 50%. ,,S-a discutat cu oficialii CNAIR posibilitatea de a aplica această metodă de reciclare și pentru porțiunea de drum DN19E Biharia – Chiribiș, porțiune pe care de zeci de ani se derulează doar lucrări de reparație (plombare)”, a informat Cancelaria Prefectului. Propunerea a fost acceptată de principiu de conducerea CNAIR, iar decizia oficială urmează a fi luată după analiza tuturor detaliilor tehnice.

Nici zona Săcuieni nu a fost omisă de oficiali. Acolo, centura ocolitoare a orașului este executată în proporție de 52%. Văzând situația din teren, directorul CNAIR a decis reluarea licitației și finalizarea centurii. ,,Centura orașului Ștei a fost de asemenea punctată în cadrul discuției cu oficialii CNAIR, urmând ca în lunile următoare să fie derulată în acest sens procedura de expropriere iar ulterior începerea lucrărilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului județului Bihor.

Ultima parte a programului de lucru a vizat porțiunea de autostradă Suplac – Borș, unde se așteaptă ca până la sfârșitul lunii să fie desemnat câștigătorul licitației, urmând ca apoi, în funcție de dinamica procedurilor de contestație, să fie stabilit termenul de începere a lucrărilor.

Prefectul Ioan Mihaiu, vicepreședintele CJ Bihor, Ioan Mang, și directorul CNAIR, Narcis Neaga, au fost însoţiti pe parcursul vizitei de Radu Băruță, directorul general regional, Cristian Andrei, directorul general adjunct al Direcției Generale Exploatare și Infrastructură Rutieră CNAIR, Mihail Basulescu, directorul general adjunct al Direcției Generale Exploatare Infrastructură Rutieră CNAIR, Felix Buzgău, șef departament venituri DRDP Cluj, Octavian Balog, șef S.D.N. Oradea, și Silviu Petrita, adj. șef S.D.N. Oradea.

Larisa Patricia Herlaș