Duminică, 15 iulie, de la ora 08.00, Clubul Velo Sport Oradea organizează a V-a ediție a maratonului de ciclism denumit ,,Crater Maraton”. Evenimentul este sprijinit de Consiliul Județean Bihor prin Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte.

Această competiție este diferită față de celelalte maratoane de ciclism montan organizate până în prezent în zona Oradiei prin faptul că traseul evită atât drumurile asfaltate cât și localitățile. „De acest lucru se leagă și mottoul competiției ,,Crater Maraton”: ,,100% off-road, zero asfalt și localități”. ,Concursul a fost gândit în așa fel încât să fie accesibil oricărui participant, indiferent de nivelul de pregătire, vârstă și sex. Traseul străbate și o pădure de conifere (cu molizi, pini și jneapăn și cu mirosul specific al pădurilor de conifere, acestea fiind răspândite cu precădere doar la altitudini montane, cu zone mai mici, nicidecum în zone de deal și câmpie cum întâlnim în apropierea Oradiei), trece prin pârâu, în viteză prin văi și pe creste”, spun organizatorii.

În cadrul evenimentului se va organiza și un concurs rezervat copiilor și familiilor, iar traseele gândite pentru această ediție a maratonului vor suferi unele modificări. Kitul de concurs va cuprinde medalii de participare din ceramică, tricouri cu logoul evenimentului, acces gratuit timp de două zile la ștrandul cu valuri din Băile 1 Mai și o gustare. Câștigătorii vor fi răsplătiți premii în bani în valoare de cel puțin 3600 lei, bonuri de cumpărături, produse și accesorii specifice spotului pe două roți, cupe și medalii. Cei mai buni participanți din Oradea vor fi premiați în cadrul unei ceremonii distincte.

Mădălina Venter