Campania lansată de Ministerul Afacerilor Interne, ,,O viaţă cât un centenar”, a fost marcată în judeţul Bihor în perioada 14 – 28 iunie, când șase bihoreni de-o vârstă cu România au fost vizitați de prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, însoţit de reprezentanții și purtătorii de cuvânt ai structurilor M.A.I. din județ.

În anul Centenarului Marii Uniri, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat proiectul ,,O viaţă cât un centenar”, menit să îi sărbătorească pe românii care au împlinit sau urmează să împlinească în cursul acestui an venerabila vârstă de 100 de ani.

Cei șase centenari bihoreni, din municipiul Oradea și din localitățile Tășad, Mișca, Săcueni, Vășad și Valea lui Mihai au primit cu emoție vizita autorităților, care le-au înmânat fiecăruia o scrisoare personalizată din partea ministrului afacerilor interne, Carmen Dan, simboluri naționale, printre care un steag tricolor, cu invitația de a-l purta aproape de inimă, așa cum au purtat și România, precum și alte mici cadouri simbolice. ,,Au fost momente solemne, încărcate de emoție, în care cei șase venerabili care au însoțit destinul țării noastre vreme de un secol, ne-au oferit, la rândul lor, un minunat dar: o parte din amintirile purtate cu grijă în suflet și valoroase învățături clădite pe experiența unui centenar trăit în România”, a transmis Cancelaria Prefectului județului Bihor.

Secretul longevității

Pentru atenția cu care au fost răsfățați, Margareta Mezei, Ileana Iluța, Roza Szabo, Iren Szokocs, Petru Feher și Alexandru Nica le-au dezvăluit musafirilor lor „secretul” celor 100 de ani și le-au împărtășit din poveștile fascinante de viață pe care le păstrează în memorie. ,,Ce au în comun toți cei șase centenari bihoreni? Toți consideră familia ca fiind cel mai de preț dar, toți apreciază micile bucurii ale vieții, de la o prăjitură savuroasă, o cafea cu frișcă, la o seară petrecută alături de prieteni dragi. Toți recomandă munca și mișcarea ca fiind esențiale pentru o bună stare de sănătate și toți au hobby-uri, de la croșetat, pescuit, gătit, la creșterea și îngrijirea animalelor. Minciuna, nedreptatea, cearta și singurătatea au fost identificate de bihorenii născuți odată cu România ca fiind lucrurile care le displac cel mai mult și pe care le-au evitat o viață întreagă. Cei șase centenari bihoreni consideră esențiale dragostea față de Dumnezeu, iubirea față de toți semenii și bunătatea. Toți și-au păstrat simțul umorului, socotit fundamental pentru a depăși momentele mai puțin ușoare din viață”, a transmis maior Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU ,,Crișana”.

Larisa Patricia Herlaș