În urma ședinței Comisiei de monitorizare a proiectelor Interreg Romania-Ungaria, ce a avut loc în cursul zilei de joi, la Arad, județul Bihor a obținut rezultatele planificate. Proiectul strategic pe sănătate a fost cotat al doilea și a obținut 84,5 puncte. 9.474.159,01 Euro, TVA inclus, vor fi la dispoziția județului.

Pásztor Sándor, președinte, Consiliul Județean Bihor: „Avem asigurată toată bugetarea. Se va crea sistemul de telemedicină. Vom construi cele două centre de la Padiș și Stâna de Vale. Prin această infuzie substanțială financiară în echipamente și în spitalele din județ, practic se contribuie la îmbunătățirea actului medical.”

Tot în cadrul proiectului pe sănătate, spitalul din Berettyóújfalu va fi legat la sistemul de telemedicină, iar în cazul producerii unor accidente în zona de frontieră se va putea lua decizia transportării răniților în unitatea cea mai apropiată. Proiectul pe cultură al județului Bihor a primit cel mai bun punctaj. Pentru modernizarea Teatrului, bugetul estimativ este de 970.393 Euro, pentru Muzeul Țării Crișurilor se vor acorda 2.767.000 Euro și pentru construirea Centrului Cultural „Várad” din Velența, 673.895 Euro.

Szabó József, administrator public al județului: „Aproximativ 6 luni va dura până nota conceptuală va fi finalizată, dar în paralel, toate documentațiile tehnice vor fi finalizate în așa fel încât să fim pregătiți pentru momentul în care vom putea finaliza acele investiții și acele elemente ale programului care sunt detaliate în urma hotărârilor luate de Consiliul Județean Bihor.“

Studiul de fezabilitate și proiectarea se vor începe din surse proprii, spun reprezentanții Consiliului Județean, banii urmând să fie rambursați din fonduri europene.

Veres Diana