Ședința Colegiului Prefectural din luna iunie a avut loc în sala mare a Instituției Prefectului județului Bihor, miercuri dimineața, și a cuprins două puncte pe ordinea de zi.

Directorul adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor, Fándly Marius, a prezentat un raport pe primele 5 luni ale anului 2018 cu privire la măsurile aplicate de către instituția pe care o conduce în vederea creșterii eficacității administrării fiscale prin creșterea gradului de colectare a veniturilor publice și combaterea evaziunii fiscale. Fándly a reamintit de schimbările privind aparatele de marcat electronice fiscale. Începând cu 1 iunie, operatorii economici care au calitatea de contribuabili mari şi mijlocii au obligaţia de a utiliza aparate care au dispozitiv de salvare externă şi dispozitiv de comunicare externă astfel încât informaţiile lunare ale rapoartelor zilnice să se poată salva şi transmite ANAF în format electronic. Contribuabilii mici au această obligaţie începând cu 1 august. ,,În judeţul Bihor sunt emise 45.615 numere de ordine atribuite caselor de marcat existente la 01.06.2018, informaţie care oferă numărul aparatelor ce vor fi înlocuite de noile modele de case de marcat”, a precizat directorul.

Declarația unică a fost un alt subiect abordat în cadrul prezentării. Potrivit prevederilor în vigoare, persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente, din agricultură, din închirieri de bunuri, din închirieri de camere în scop turistic, din dividende, din drepturi de proprietate intelectuală,din contracte de sportivi etc. trebuie să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate până la data de 15 iulie. ,,Declarația unică înlocuiește șapte declarații și se adresează celor care obțin alt tip de venituri decât cele salariale”, a precizat șeful AJFP Bihor.

Cel care a intervenit la finalul materialul prezentat de AJFP este chiar prefectul județului, Ioan Mihaiu, fost director al Finanțelor. ,,De zece ani, Finanțele din Bihor își fac programul de încasări, însă cel mai important este că de la an la an există o creștere. Ceea ce a rezultat din cifre este faptul că dacă în urmă cu cinci ani încasările în Bihor erau de până în 200 mil. lei lunar, chiar dacă în urmă cu trei ani și ceva, aproape patru, ne-au plecat 700 de contribuabili la Cluj, în prezent numărul lor fiind de 450, încasările au crescut. Acum avem mai multe încasări lunar decât erau în urmă cu cinci ani, când îi aveam și pe cei 700”, a explicat prefectul. De la 1 august, toți contribuabilii mijlocii își vor achita obligațiile fiscale la direcțiile județene de finanțe.

În a doua parte a ședinței, Daniela Rahotă, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Bihor, a prezentat programele naționale de sănătate, printre care cel privind bolile transmisibile, de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi de muncă, de boli netransmisibile, de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, dar și de sănătate a femeii şi copilului, fiecare cu subprogramele specifice.

La finalul prezentării, Ioan Mihaiu a vrut să primească lămuriri în privința cazului de infestare cu Salmonella a 13 copii de la grădinițele Crescendo Montessori și Joyfull, care apelau la serviciile aceleași firme de catering. Șapte minori din cei 13 au avut nevoie de spitalizare dar, potrivit dr. Rahotă, marți mai era doar unul internat, în stare generală bună. Având în vedere că semnalarea problemei a fost făcută numai la cinci zile de la izbucnirea primului caz de îmbolnăvire, ancheta este îngreunată din cauza imposibilității de a mai prelua probe. ,,Suspicionăm un purtător, o persoană”, a dezvăluit directorul, făcând referire la personalul care lucrează la firma de catering.

Larisa Patricia Herlaș