Șapte echipaje din judeţul Bihor s-au întrecut, sâmbătă, la faza judeţeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă.

Competiția, organizată de Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, a avut loc în municipiul Marghita și are drept scop dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor necesare acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, dar și evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a acestor servicii.

Echipele celor cinci servicii voluntare şi ale celor două servicii private pentru situaţii de urgenţă participante și-au disputat întâietatea în cadrul a trei probe specifice de concurs: ,,Ştafeta 4X100 metri”, ,,Pista de îndemânare şi viteză” şi ,,Realizarea dispozitivului de intervenţie”. La finalul celor șase ore de concurs, rezultatele obţinute de competitori s-au concretizat în următorul clasament:

,,Servicii Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă” (SVSU):

Locul I – SVSU DIOSIG

Locul II – SVSU SĂLACEA

Locul III – SVSU CURTUIȘENI

,,Servicii Private pentru Situaţii de Urgenţă „(SPSU):

Locul I – SPSU OMV PETROM S.A. SUPLACU DE BARCĂU

Locul II – SPSU CARREFOUR S.A.

Echipele clasate pe primul loc în cadrul celor două categorii (SVSU DIOSIG şi SPSU OMV PETROM S.A.SUPLACU DE BARCĂU) vor participa la etapa interjudeţeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, ce se va desfăşura la Timișoara, în perioada 03 – 05 iulie.

Larisa Patricia Herlaș