Vineri, 22 iunie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale va organiza în centrul Oradiei, sărbătoarea Sânzienelor ,,Florile soarelui și lunii”.

Evenimentul are ca scop promovarea obiceiurilor legate de această dată, obiceiuri care încă se mai păstrează pe alocuri de femeile și fetele tinere din Bihor. Pentru promovarea acestei sărbători, ,,sânzienele” Violeta Gherman, Ioana Urs, Lavinia Chifor, Alexandrina Chelu, Flavia Sferle, Andrada Oros și Bianca Popa, vor fi prezente, vineri, de la ora 18, pe strada Republicii unde vor împărți trecătorilor material privind obiceiurile și superstițiile legate de Sânziene. Deoarece data de 24 iunie a fost declarată ziua internatională a ,,Iei”, o zi care în calendarul popular marchează sânzienele, fetele vor purta costume populare de culoare albă și coroniță din flori. Totodată, cele șapte ,,sânziene” amintite mai sus, vor răspunde la întrebările legate de această sărbătoare, tuturor celor care sunt interesați să afle mai multe detalii.

Tradiții și obiceiuri de Sânziene

,,Sărbătoarea Sânzienelor” (sunt zâne bune sau rele) este sărbătorită de români în fiecare an pe 24 iunie. Aceasta este cea mai mare şi mai spectaculoasă sărbătoare păgână a anului, care coincide ca dată cu Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Conform tradiţiei, sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23/24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.Dacă această zi nu este sărbătorită cum se cuvine, sânzienele se supără și pot îmbolnăvi oamenii, spun bătrânii. Oamenii împletesc cununi din flori de sânziene pe care le aruncă pe casă, dar nu pentru moarte, ci pentru viață și dragoste. Femeile aruncă pe casă cununile împletite, iar fetele pe apă curgătoare, pentru a-și cunoaște ursitul. Fetele pot să afle când se vor mărita cu ajutotul cununilor aruncate pe casă, anii care vor trece până la nuntă fiind echivalenți cu căderile cununei, iar dacă cununa va rămâne de la prima aruncare, se va mărita în acel an. Cununile mai pot fi așezate pe poartă, la ușile grajdurilor și la icoane, pentru ca întreaga familie să fie protejată de ghinion.

Mădălina Venter